Șase din cele șapte echipaje românești care au evoluat joi s-au calificat în semifinalele Campionatelor Mondiale de canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania).
La schif simplu feminin, Bianc Ifteni a câștigat seria a treia (08:18.53) asigurându-și prezența în semifinale.
La dublu rame feminin, Iuliana Irina Cantoriu și Iuliana Isabela Boldea au ocupat locul al doilea în prima semifinală (07:56.98), după SUA (07:55.25).
În proba masculină de dublu rame, Patrick Francisc Sebestyen și Eduard Angel Moldovan au ocupat locul secund în prima serie (07:05.53), devansați de Marea Britanie (07:04.86).
David Costel Chitic și Daniel Vasile Chitic au încheiat pe locul secund proba de dublu vâsle masculin în seria a doua (06:41.16), după Irlanda (06:39.14).
La patru rame feminin, România (Stejara Olariu, Andreea Petraș, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cristina Ailincăi) s-au clasat pe trei (07:16.67) în serie, după Marea Britanie (07:09.05) și Olanda (07:12.97), dar au prins semifinalele.
În proba de patru rame masculin, România (Nicolae Răzvan Stoian, Sebastian Alexandru Tașcă, Antonel Avăcăriței, Sergiu Anfimov) a ocupat locul secund (06:32.19) în prima serie, după SUA (06:29.83).
La patru vâsle masculin, România (Bogdan Murariu, Iosif Răzvan Buzău, Marian Gabriel Guia, Ștefan Bogdan Moaleș) a încheiat pe cinci (06:34.22) prim serie, astfel că va evolua în Finala C.


