Vicecampionii olimpici Ionela și Marius Cozmiuc au luat parte la Campionatele Naționale de canotaj pentru juniori, desfășurate în perioada 15-16 august, la Baza Nautică Dorobanț (Iași), unde au înmânat medaliile sportivilor clasați pe podium, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Ionela și Marius Cozmiuc s-au retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Ionela Cozmiuc a câștigat medalia de argint la Paris, în proba de dublu vâsle feminin categorie ușoară, iar Marius Cozmiuc este vicecampion olimpic la Tokyo 2020, în proba de dublu rame masculin. Cei doi au fost și portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
‘Ne bucurăm că am putut fi aici și că am avut ocazia să îi premiem pe acești copii. Știm câtă muncă este în spatele unei medalii și cât de important este pentru un sportiv, mai ales la început de drum, să simtă că munca lui este apreciată’, a declarat Ionela Cozmiuc.
‘Și noi am participat la Campionatele Naționale când eram juniori și știm ce înseamnă emoțiile unei astfel de competiții. Le dorim să se bucure de fiecare concurs, să continue să muncească și să aibă încredere în ei. Fiecare competiție este o experiență din care pot învăța’, a spus, la rândul său, Marius Cozmiuc.
‘Campionatul Național de juniori este foarte important. E o competiție în care juniorii își pot vedea nivelul, pot câștiga experiență și pot învăța ce înseamnă să concurezi pentru un titlu național. Ne bucură faptul că avem 228 de sportivi înscriși la această ediție. În spatele acestor cifre sunt copii care muncesc zi de zi, antrenori care îi pregătesc și familii care îi susțin. Pentru noi este important să avem cât mai mulți juniori care practică acest sport și să le oferim, alături de Petrom, partener principal al Federației Române de Canotaj, condițiile necesare pentru a putea progresa.
Mă bucur că Ionela și Marius au fost alături de ei și că au putut să îi premieze. Ei cunosc foarte bine acest drum, pentru că au trecut prin aceleași competiții atunci când erau juniori. Sper ca întâlnirea cu ei să fie un moment frumos pentru cei care au urcat pe podium și să îi motiveze pe toți cei care au participat să continue cu determinare’, a declarat președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.
Începând din 2024, OMV PETROM susține, cu o contribuție de un milion de euro, programul ‘Energie pentru Performanță’, dedicat identificării și dezvoltării viitoarelor generații de campioni olimpici la canotaj. Programul sprijină selecția națională, pregătirea sportivilor și dotarea centrelor de canotaj cu echipamente moderne. Peste 200 de tineri sportivi au fost deja integrați în program.
A doua inițiativă importantă susținută de OMV Petrom este dezvoltarea Arenei de Canotaj Petrom, pe Lacul Pantelimon. Proiectul va fi realizat etapizat, în perioada 2026-2028, și va deveni prima bază de canotaj din România construită pentru omologare internațională. Prima etapă a proiectului prevede realizarea unei platforme de aproximativ 10.000 de metri pătrați, suprafața minimă necesară pentru acreditarea internațională a bazei și organizarea competițiilor majore de canotaj. Investiția pentru această etapă este estimată la aproximativ 3,2 milioane de euro. OMV Petrom va contribui cu 1,7 milioane de euro, iar diferența de aproximativ 1,5 milioane de euro va fi asigurată de Federația Română de Canotaj.
Campionatele Naționale de juniori au reunit 228 de sportivi: 133 de băieți și 95 de fete, împărțiți în trei categorii de vârstă. La juniori I au participat 94 de sportivi, la juniori II – 97, iar la juniori III – 37.
În total, competiția a inclus 27 de probe distincte, dintre care 14 masculine și 13 feminine. Au fost înregistrate 333 de înscrieri nominale în probe, din care au rezultat 161 de echipaje. La finalul celor două zile de concurs au fost acordate 27 de titluri naționale, câte unul pentru fiecare probă:
JIIF 4x – CSM Suceava: Perla Elena Grasu, Sonia-Maria Trisciu, Valentina-Gabriela Costiea, Maria-Teodora Mironescu
JIIF 2- – CSS Orșova: Maria Ilinca Diaconița, Nicoleta Simona Danci
JIF 1x CU – CSS Bega Timișoara: Antoneta-Helen Szeidert-Subert
JIIM 4x – CSM Suceava: Teofan Break, Albert-Adrian Bobric, Giovani Bobric, Ionuț-Valentin Popa
JIIM 2x – CS Ceahlăul Piatra Neamț: Ionuț Drăgan, David Andrei Miler
JIIM 1x – CSM Drobeta-Turnu Severin: Ianis Ștefan Macovei
JIIIF 2x – CSS Orșova: Sabrina Maria Toma, Veronica Ivorciuc
JIIIF 1x – CSS Orșova: Oana Larisa Timiș
JIF 4x – CSM Iași: Ioana Gabriela Cristescu, Andreea-Măriuca Dumitrașcu, Francesca Iulia Stejar, Daria-Elena Maximciuc
JIF 2x – CS Ceahlăul Piatra Neamț: Denisa Mihaela Vasilica, Sonia Teodora Biță
JIF 1x – CSS Orșova: Andreea Anuța Morari
JIM 4- – CSS Orșova: Tristan Pierre Delacroix, Eduard Nicolaica, Sebastian Ionuț Răileanu, Marian Alexandru Mihali
JIM 2- – CS Dinamo București: Radu-Andrei Enescu, Andrei George Mitrea
JIIF 4x – CSS Orșova: Maria Iulia Trifoi, Anastasia Claudia Filip, Maria Ilinca Diaconiță, Agnes Maria Huțuleac
JIIF 2x – CSM Suceava: Florina-Denisa Abutnăriței, Valentina-Gabriela Costiea
JIIF 1x – CSS Orșova: Nicoleta Simona Danci
JIM 4+ – CS Mureșul Tg. Mureș: Alexandru Cătălin Titiu, Gabriel Dorin Chirilean, Matei Belea, Alexandru Daniel Mureșan, Matei Valentin Suciu
JIIM 1x – CSM Drobeta-Turnu Severin: Andrei-Cristian Boran
JIIM 2x – CSS Orșova: Nicolas Ungur, Ionuț Laurențiu Vîjîlia
JIIM 2- – CSS Orșova: Bogdan Petrișor Ignat, Dominik Zoltan Arvai
JIIM 4- – CSM Suceava: Giovani Bobric, Teofan Break, Ionuț-Valentin Popa, Albert-Adrian Bobric
JIM 1x CU – CSM Călărași (2): Adrian-Eduard Stan
JIF 4- – CSM Iași: Francesca Iulia Stejar, Andreea-Măriuca Dumitrașcu, Ioana Gabriela Cristescu, Daria-Elena Maximciuc
JIF 2- – CSS Orșova: Andreea Anuța Morari, Maya Renata Bumbac
JIM 4x – CSM Suceava: Răzvan Ioan Marin, Andrei David, Sebastian Constantin Lupu, Constantin Tricolici
JIM 2x – CS Ceahlăul Piatra Neamț: Ionuț Bogdan Paraschiv, Ilie Stamboala
JIM 1x – CS Dinamo București: Radu-Andrei Enescu


