Cântăreaţa cubaneză Omara Portuondo îşi încheie cariera la 93 de ani

Cântăreaţa cubaneză Omara Portuondo, în vârstă de 93 de ani, deţinătoare a unui Grammy, diva grupului Buena Vista Social Club, îşi va încheia cariera artistică, au anunţat joi fiul şi agentul ei.

„Considerăm oportun să anunţăm retragerea definitivă de pe scenă a Omarei duminica viitoare, în cadrul unui spectacol la Budapesta”, a declarat Ariel Jiménez, singurul fiu al cântăreţei, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a artistei.

Potrivit fiului şi agentului ei, în timpul unui concert susţinut miercuri la Barcelona, cântăreaţa a prezentat „semne de oboseală şi dezorientare” şi a fost nevoită să se retragă de pe scenă unde cânta alături de o trupă cubaneză.

Omara Portuondo „se simte bine, cu îngrijirea şi sub supravegherea medicului său personal” care o însoţeşte în toate turneele sale, a adăugat Jiménez. El a adăugat că ea nu va cânta la concertul de adio de la Budapesta, unde i se va aduce un omagiu.

Născută la 29 octombrie 1930 la Havana, Omara Portuondo, cunoscută pentru vocea sa caldă, a interpretat mai multe stiluri muzicale cubaneze de-a lungul carierei sale foarte lungi, printre care bolero şi „‘filin” (feeling), un stil cu teme romantice influenţat de jazz-ul nord-american.

Participarea sa la Buena Vista Social Club, un proiect muzical care a reunit o serie de glorii uitate ale epocii de aur a muzicii cubaneze la sfârşitul anilor 1990, a adus-o în atenţia publicului din întreaga lume.

Încurajată de acest triumf, ea a lansat albumul „Buena Vista Social Club presents Omara Portuondo”.

Cântăreaţa a câştigat două premii Latino Grammy pentru albumele sale „Gracias” (2009) şi „Vida” (2023), precum şi unul pentru „Excelenţă muzicală” (2019).

În România, Omara Portuondo a cântat în 2005, 2006, 2011, 2014, 2017 şi 2023. 

PAOK – FCSB: reacția lui Elias Charalambous, după victoria fantastică din Liga Europa

Ronaldinho va participa în noiembrie la un meci caritabil Franţa – Brazilia, la Angers