Cântecul lebedei – Ultimele decrete semnate de Joe Biden la Casa Albă

Marcus Garvey, care a decedat în 1940, a fost condamnat pentru fraudă prin corespondenţă în 1923 şi condamnat la cinci ani de închisoare, pedeapsă care a fost comutată de preşedintele Calvin Coolidge în 1927.

ONG-urile pentru drepturile omului îl descriu pe Garvey drept primul militant care a organizat o mişcare în masă în rândul afro-americanilor. De asemenea, Casa Albă a amintit că el a creat compania de transport maritim „Black Star Line” şi a fondat asociaţia „Universal Negro Improvement”, axată pe istoria şi cultura africană.

Celelalte persoane graţiate acum de Biden au fost condamnate pentru infracţiuni legate de consumul de droguri sau alte delicte comise fără violenţă. Pe lista celor graţiaţi se regăseşte şi politicianul democrat Don Leonard Scott, ales local în statul Virginia în 2019 şi devenit apoi primul preşedinte de culoare al Camerei Delegaţilor. El fusese condamnat în anul 1994 la 10 ani de închisoare pentru o infracţiune non-violentă legată de consumul de droguri.

Joe Biden a dispus în ultimele luni zeci de graţieri şi mii de comutări de pedepse, majoritatea acestora din urmă având legătură cu infracţiuni legate de droguri.

Sursa: www.stiripesurse.ro

La Liga: Real Madrid – Las Palmas 4-1

Klaus Iohannis, prima reacție după eliberarea ostaticilor din Gaza