Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema ‘Leadership antreprenorial și inovare pentru o economie sustenabilă 2026 – 2030’.
Potrivit unui comunicat al organizației profesionale, transmis vineri AGERPRES, în perioada 16 – 24 septembrie 2026, Caravana va ajunge, în ordine, la Alba Iulia, Deva, Timișoara, Târgu Jiu, Craiova, Râmnicu Vâlcea și Pitești și va aduce alături antreprenori, manageri, reprezentanți ai instituțiilor publice, structuri patronale, parteneri strategici, profesioniști și actori relevanți ai ecosistemului economic local.
‘Ediția din acest an se desfășoară într-un context european deosebit de important, marcat de negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, bugetul care va influența direcțiile de finanțare, investiții și dezvoltare ale României în următorul deceniu. Noile arhitecturi europene privind programarea fondurilor, competitivitatea, ecosistemele economice și ajutoarele de stat regionale pot avea efecte directe asupra fiecărei regiuni de dezvoltare din România, motiv pentru care dialogul dintre mediul antreprenorial și factorii de decizie devine esențial. În cadrul conferințelor vor fi abordate teme aplicate ce vor aduce în prim-plan viitoarea perioadă de programare europeană, impactul noilor reguli asupra regiunilor de dezvoltare, viitorul Fond European pentru Competitivitate și finanțarea ecosistemelor economice, precum și rolul regiunilor în identificarea sectoarelor cu potențial de creștere, investiții și competitivitate. Totodată, discuțiile vor viza provocările concrete ale antreprenorilor și IMM-urilor: predictibilitatea fiscală, sănătatea financiară a companiei, gestionarea cash-flow-ului, conformarea în relația cu autoritățile, accesul la finanțare, capitalul uman, digitalizarea, eficientizarea proceselor, leadershipul sustenabil și maturitatea organizațională’, menționează organizatorii evenimentului.
OFA este un patronat înființat în martie 2020, cu scopul de a susține, reprezenta și promova interesele membrilor săi în relația cu autoritățile publice, organizațiile profesionale și mediul de afaceri, atât la nivel național, cât și internațional.
Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) este o organizație patronală națională, ce reunește structuri patronale reprezentând peste 1.800 de IMM-uri și aproximativ 42.000 de angajați.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, filiala din România este în prezent o bancă universală, ce oferă produse și servicii pentru mai mult de două milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking.


