Care este, de fapt, situația spitalelor de Mari Arși: Ministrul Sănătății anunță că a reușit deblocarea celor 3 unități din Timișoara, Târgu Mureș și București

”După incidentul din 2015, la Colectiv, toată lumea a discutat de centre de Mari Arşi. S-au contractat printr-un împrumut al Băncii Mondiale prin 2017, cred, şi le-am găsit închise. Deci e vorba de trei spitale noi. Şi erau închise. Şi a trebuit să renegociăm cu Banca Mondială, să discutăm cum putem să repornim aceste proiecte”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

În prezent, cele trei spitale de Mari Arşi sunt în diferite stadii de construcţie, cel mai avansat fiind la Timişoara.

”În momentul de faţă, toate trei sunt în construcţie. Timişoara e pe la 70%, cel puţin, grad de realizare şi va fi gata la începutul anului viitor. Celelalte două… merge foarte rapid Târgu Mureş, merge ceva mai puţin rapid Grigore Alexandrescu pentru că este într-un spaţiu înconjurat de tot felul de clădiri vechi şi cu o problemă legată de teren în mijlocul oraşului. Dincolo sunt la marginea oraşul, nu sunt în mijlocul oraşului şi va mai dura. Dar cred că un termen rezonabil este sfârşitul anului viitor pentru încheierea acestor trei centre de Mari Arşi”, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat, de asemenea, câţi bani a atras din PNRR, România, în domeniul sanitar, Rafila a vorbit de 2 miliarde de lei.

”Până acum am tras vreo 2 miliarde de lei. Dar ceea ce trebuie să înţelegeţi este că pe măsură ce lucrurile prima dată nu s-au tras bani, că nu existau facturi. Acum avem facturi şi începem să avem o cadenţă de măcar 300-400 de milioane de lei pe lună”, a precizat Rafila.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, pentru spitalele regionale de la Cluj, Craiova şi Iaşi, au fost depăşite etapele de proiectare şi de amenajare a terenului. Umează, după licitaţii, semnarea de contracte pentru construcţii.

”Pentru cele drei spitale regionale – Cluj, Craiova şi Iaşi – am făcut licitaţiile pentru pentru proiectare. Proiectarea a durat un an şi s-a terminat. Am făcul licitaţii pentru amenajarea terenului, care nu e o glumă. De exemplu, la Iaşi am avut 500 de mii de metri cubi de escavat, jumătate de milion de metri cubi, întărirea perimetrului, utilităţi, deviere. Deci, complicat. S-au terminat şi astea”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

În cel mai avansat stadiu este Spitalul Regional Craiova, unde se mai aşteaptă rezultatul unor contestaţii.

”Culmea, Craiova era ultimul şi a ajuns primul. Şi cred că acolo a fost o implicare directă a autorităţii locale care doreşte… E doamna primar şi nu pentru că e colegă de partid cu mine, dar este o realitate, îşi doreşti să ofere cetăţenilor un astfel de stabiliment medical. Aşteptăm finalizarea unor contestaţii şi procese la ea şi sper că, până la sfârşitul lunii iunie sau sfârşiul lunii iulie, finalizăm şi chestiunea asta, contestaţia şi începem să semnăm contractul”, a mai transmis Rafila.

Acesta a explicat că este perioada de evaluare a ofertelor.

”Oricum, termenul limită este sfârşitul anului 2028. Faptul că am reuşit să parcurgem deja două etape consistente, proiectare, amenajarea terenului, e important”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Unul dintre obiectivele prioritare ale Ministerului Sănătăţii îl reprezintă construirea a trei spitale regionale de urgenţă – la Cluj, Iaşi şi Craiova, investiţie pentru care Guvernul României a negociat cu Comisia Europeană alocarea a 150 milioane de euro reprezentând contribuţia naţională, conform memorandumului prin care, în martie 2015, a fost stabilită majorarea procentului aferent ratei de cofinanţare naţională pentru axele prioritare Dezvoltarea infrastructurii sociale şi Asistenţă Tehnică ale Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor europene a anunmţat că investiţiile realizate cu sprijinul fondurilor europene pentru cele 3 spitale regionale începute în perioada de programare (2014 – 2020) vor continua şi în perioada 2021-2027.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că principala sa realizare în funcţie este modul în care a gestionat pandemia de Covid. A doua realizare, crede Rafila, este reprezentată de investiţiile din spitale.

Alexandru Rafila s-a referit, în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima TV, la realizările pe care consideră că le-a avut ca ministru.

”Cea mai mare provocare şi pe care cred am gestionat-o corect împreună cu colegii mei (…) e vorba de modul în care am gestionat pandemia. Când am ajuns la Ministerul Sănătăţii, 25 noiembrie 2021, dacă vă aduceţi aminte, şcolile erau închise, activitatea economică era blocată, agenţii economici… Nici la biserică nu te lăsa să mergi. Şi atunci am avut o altă abordare în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei. Am trecut de la asistenţa medicală spitalicească către asistenţă în ambulatorii. Am deschis într-o lună jumate maxim 230 de ambulatori în toată ţara”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii consideră că şi investiţiile în spitale pot fi considerate realizări.

”Pe măsură ce activitatea a continuat, au fost multe proiecte, sunt unele controversate, te mai ajută şi colegii în ghilimele, pentru că nimănui nu-i convine notorietatea şi mai ales încrederea pe care o transmiţi. Au fost proiecte foarte grele şi al doilea calup, dacă vreţi, de realizări, i-aş spune în zona de investiţii”, a mai declarat Rafila.

Acesta s-a referit la PNRR.

”În primul rând, PNRR-ul, care, când am ajuns la minister, nu ştiam unde e. Nu-l găsisem. A fost pe un stick. Domnul Cseke Attila care a fost ministru interimar, a găsit un stick pe care ni l-a dat şi am aflat şi noi care este Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. N-a existat niciun fel de transparenţă în ceea ce priveşte modul în care a fost gândit acest program. Ulterior ne-am uitat şi am văzut că 22 de judeţe din ţară nici măcar nu erau incluse în lista de spitale eligibile”, spune Rafila.

El a precizat că a reuşit să deblocheze acest program.

”Am reuşit să-l deblocăm, am reuşit să facem 2.500 de cabinete de medicină de familie renovate şi dotate. Ambulatorii de specialitate am făcut 69. Deci mai mult decât dublu, aveam 30, am făcut 69. (…) Deci am avut acest delay. Eu ce pot să vă spun? Că am semnat 24 de contracte de finanţare. Sunt oameni care au renunţat, pur şi simplu au renunţiat, de exemplu Lugojul (…). Există diverse motivaţii, nu intru în detalii, dar sunt undeva între 12 şi 14 obiective care se vor finaliza. Spitale sau corpuri de spital. Sper să fie cât mai multe”, a mai declarat Rafila.

USR cere votarea urgentă a proiectului de eliminare a indemnizațiilor pentru membrii ATOP

UPDATE – Tren deraiat în judeţul Teleorman – Cele 33 de vagoane neimplicate în incident, îndepărtate din zonă/ Vagoanele răsturnate, răcite constant/ Precizările CFR/ A început transvazarea benzinei – FOTO, VIDEO