in ,

Casa Madrigal se redeschide pentru public sâmbătă – Tururi ghidate, expoziţii noi, sesiuni de pictură şi acuarelă, jocuri de societate

Casa Madrigal se redeschide pentru public sâmbătă – Tururi ghidate, expoziţii noi, sesiuni de pictură şi acuarelă, jocuri de societate

Casa Madrigal se redeschide pentru vizitatori sâmbătă, de la ora 11.00, invitând iubitorii de artă, muzică şi patrimoniu la o nouă ediţie Madrigal Open House – o zi dedicată întâlnirii dintre cultură şi comunitate, prin care Corul Madrigal aniversează 63 de ani de la prima sa întâlnire cu publicul.

Casa Madrigal, eleganta vilă interbelică ridicată în anul 1924 după planurile arhitectului Alfred Popper, va fi o parte esenţială a experienţei vizitatorilor. Tururi ghidate, spaţii dedicate relaxării şi creaţiei, dar şi vernisajul unei noi expoziţii de artă contemporană şi un recital coral susţinut de Corul Regal, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de organizatori. 

Galeria Madrigal lansează expoziţia de acuarelă „Canção do Mar” a artistei Raluca Alexandru. Vernisajul va avea loc în cadrul evenimentului Open House, de la ora 14.00, şi va fi prezentat de istoricul de artă Delia Bran. Vernisajul va fi urmat de un recital susţinut de Corul Regal, sub bagheta dirijorilor Răzvan Apetrei şi Daniela Cotoroană.

Pe parcursul primei părţi a zilei, Casa Madrigal va deveni un spaţiu al descoperirii şi al întâlnirilor intergeneraţionale. Vizitatorii vor putea participa la sesiuni de pictură în acuarelă, jocuri de societate, activităţi de colorat dedicate copiilor, vor descoperi o zonă de lectură şi un spaţiu special amenajat pentru părinţi şi bebeluşi, în cadrul programului Madrigal for Babies. De asemenea, publicul va putea urmări proiecţia concertului Madrigal Ave Maria şi va participa la tururi ghidate ale Casei Madrigal.

În a doua parte a zilei, după vernisaj şi recital, Casa Madrigal îşi va păstra atmosfera deschisă şi primitoare printr-o sesiune de networking şi vizitare liberă, ultimele momente în care publicul va putea beneficia de acces gratuit în spaţiile emblematice ale casei.

Madrigal Open House va avea loc sâmbătă, între orele 11:00 şi 17:00, la Casa Madrigal, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, Bucureşti. Participarea este gratuită, în limita capacităţii spaţiului. 

Programul zilei

11:00 – 13:00 Activităţi pentru publicul de toate vârstele

Cameră de jocuri de societate | Atelier de pictură în acuarelă | Zonă de citit | Zonă de nursing „Madrigal for Babies” | Videoproiecţie concert Madrigal: Ave Maria | „Copiii colorează Madrigalul” – activităţi artistice dedicate celor mici | Tururi ghidate ale Casei Madrigal (ore de începere 11:30 şi 12:30)

14:00 Vernisaj
Vernisajul expoziţiei „Canção do Mar” a artistei Raluca Alexandru | Prezintă Delia Bran, istoric de artă 

14:30 Recital coral
Recital susţinut de Corul Regal, sub bagheta dirijorilor Răzvan Apetrei şi Daniela Cotoroană

15:00 – 17:00 Vizitarea Casei Madrigal

Expoziţia de acuarelă „Canção do Mar” a artistei Raluca Alexandru va putea fi vizitată în perioada 4 iulie – 1 august, în zilele de sâmbătă, între orele 11:00 – 13:00. Fiecare zi de vizitare poate  acomoda maximum 20 de vizitatori. Accesul se face în baza programării şi a biletului în valoare de 10 lei achiziţionat la intrare. Programări pe e-mail: [email protected].

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bucureşti – Restricţii de circulaţie pe Bd. Basarabia, din cauza degradării unei galerii de termoficare / În urma ploilor abundente, structura galeriei s-a surpat / Intersecţii cu deficienţe

Bucureşti – Restricţii de circulaţie pe Bd. Basarabia, din cauza degradării unei galerii de termoficare / În urma ploilor abundente, structura galeriei s-a surpat / Intersecţii cu deficienţe

Cupa Mondială 2026: Salah a revenit la antrenamente

Cupa Mondială 2026: Salah a revenit la antrenamente