Îți dorești o salată proaspătă și te îndrepți spre piață pentru a cumpăra ingredientele necesare? Ei bine, s-ar putea să ai parte de un adevărat șoc. Primele roșii românești apărute în piețele din București au atins un preț incredibil, depășind chiar și tarifele practicate în Dubai. Cât costă un kilogram de roșii românești în martie 2025, conform Click.ro.
Potrivit cumpărătorilor, prețurile sunt de-a dreptul „piperate”. De exemplu, un kilogram de roșii se vinde cu nu mai puțin de 70 de lei. Și nu doar roșiile au devenit un lux—castraveții au urcat și ei considerabil la preț, ajungând la aproximativ 40 de lei pe kilogram. Aceste legume provin din comuna Vidra, județul Ilfov.
„Așa ceva nu se poate! Sunteți nebuni?”
Dacă facem o comparație, observăm că roșiile și castraveții românești au ajuns să coste mai mult decât în Dubai, un oraș simbol al luxului. Producătorii justifică aceste prețuri prin munca intensă depusă pentru recoltare, dar și prin scăderea producției cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile. Anul acesta, recolta a fost cu 30-40% mai mică din cauza gerului.
„A fost un an dificil, cu o vreme capricioasă. Decembrie a fost ploios, iar în ianuarie am avut temperaturi extreme. Când plantele aveau nevoie de condiții mai blânde, noi am fost nevoiți să dublăm consumul de resurse față de normal”, explică un fermier, citat de digi24.ro.