Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cătălin Drulă, este de părere că viitorul guvern trebuie să aibă o susţinere consistentă în Parlament, ”pentru că sunt nişte reforme greu de făcut”. În acest context, deputatul USR crede că strategia PSD din 2015, când partidul s-a retras pentru un an în opoziţie ca apoi să revină în forţă la putere, nu va mai funcţiona. ”Eu îi spun Domnului Grindeanu un lucru: dacă el crede că iese schema Dragnea din 2015, nu iese”, i-a transmis Cătălin Drulă noului preşedinte interimar al PSD.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Cătălin Drulă a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă îşi doreşte ca PSD să intre la guvernare.
”Cred că e nevoie de o susţinere majoritară a guvernului pentru că sunt nişte reforme grele de făcut. Depinde şi cu ce abordare. Ce am auzit de la domnul Grindeanu zilele acestea, ”Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic” şi ”Vă solicităm ferm să nu spună nimeni nimic rău despre guvernarea de până acum”… Ok, putem să tăcem stânjeniţi despre guvernarea de până acum, dar un pic mai multă responsabilitate n-ar strica. Dacă ne uităm cum s-au depăşit toate ţintele de deficit, eu nu mai ieşeam pe stradă. Vorbim acum de 9% din PIB care trebuie redus la 7,5%, când noi eram într-o procedură de deficit excesiv”, a spus Cătălin Drulă.
Fostul lider USR susţine că PSD nu mai poate repeta scenariul din urmă cu 10 ani, când a trecut în opoziţie după demisia Guvernului Ponta, iar un an mai târziu a obţinut peste 45% la alegerile parlamentare, după guvernarea tehnocrată.
”Eu îi spun domnului Grindeanu un lucru: dacă el crede că iese schema Dragnea din 2015, nu iese. Îi lăsăm pe unii să repare şi după aia venim pe cai mari. Nu mai merge. Adică nicio schema reîncălzită n-a mers. N-a mers schema Iliescu-Vadim. Şi eu cred că oamenii cumva sunt mult mai atenţi acum la politică. Şi chiar am văzut un interes pentru politică fantastic în ultimele două săptămâni. Ăsta este unul dintre efectele benefice al acestei campanii care ne-a speriat: cetăţenii sunt implicaţi şi se uită mai atent. Cine-i ăla? Ce face? Care sunt politicile? Îi pot ţine mai din scurt pe cei pe care îi votează”, a explicat Cătălin Drulă, la Prima TV.
În noiembrie 2015, Guvernul Ponta a demisionat la presiunea societăţii, după tragedia de la Colectiv. Ulterior, PSD, partid condus de Liviu Dragnea la acea vreme, a votat instalarea guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloş, apoi a trecut în opoziţie. După 12 luni de atacuri constante la adresa Executivului tehnocrat, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, PSD a reuşit să obţină cel mai bun rezultat din istoria partidului: peste 45%. În anii următori, Liviu Dragnea a schimbat trei premieri PSD – Sorin Grindeanu, Mihai Tudose şi Viorica Dăncilă – încercând să modifice legislaţia penală prin ordonanţă de urgenţă pentru a scăpa de închisoare. N-a reuşit. Liviu Dragnea a primit o sentinţă cu executare în mai 2019, iar în toamnă a căzut şi Guvernul Dăncilă.