Cătălin Predoiu, despre acuzaţiile AUR privind acţiuni de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor: Ministrul de Interne nu coordonează anchete, nu conduce dosare poliţieneşti sau judiciare / Moţiunea simplă, un exerciţiu democratic

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat luni, despre acuzaţiile AUR privind acţiuni de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor prezidenţiale, că ministrul de Interne nu coordonează anchete, nu conduce dosare poliţieneşti sau judiciare. Despre cazul Bogdan Peşchir, la care face referire AUR, Predoiu a precizat că este coordonat de procuror şi toate măsurile procedurale care se întreprind în acel dosar se întreprind sub îndrumarea şi coordonarea procurorului de caz.

”Ministrul de Interne nu coordonează anchete, nu conduce dosare poliţieneşti sau judiciare, nu are niciun amestec în operaţiunile Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau Jandarmeriei Române, adică în niciuna din cele patru arme principale ale Ministerului de Interne. Valabil şi pentru DGP, o altă armă importantă. Mai mult decât atât. Nici secretarii de stat nu au atribuţii operative. Deci dosarele Poliţiei se gestionează de către ofiţerii de caz, sub coordonarea superiorilor ierarhici, iar întreaga Poliţie Română este coordonată de Inspectorul General al Poliţiei Române”, a spus ministrul de Interne, la Digi24, despre acuzaţiile aduse de deputaţii AUR. 

Cătălin Predoiu a precizat că nu există nicio declaraţie de a ministrului Interne şi nici măcar a Secretarului de Stat care coordonează Ordinez şi siguranţa publică cu referire la un anumit caz şi cu referire la proceduri operative care se derulează în acel caz.

Despre cazul Bogdan Peşchir, Predoiu a precizat că este coordonat de procuror şi toate măsurile procedurale care se întreprind în acel dosar se întreprind sub îndrumarea şi coordonarea procurorului de caz.

Deputaţii AUR vor depune o moţiune simplă la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pentru acţiunile sale de intimidare a populaţiei, în contextul alegerilor electorale.

”Ce am văzut zilele trecute cu anumiţi influenceri de pe TikTok sau de pe alte reţele sociale care au ridicaţi de acasă, care au fost umiliţi în public, cum a fost cazul lui Bogdan Peşchir. Nu este justiţie, nu este poliţie corectă, este o formă de intimidare a cetăţenilor şi a alegătorilor”, a declarat Mihai Enache, liderul deputaţilor AUR, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cătălin Predoiu a menţionat că ”moţiunea simplă pe care urmează să o formuleze partidul AUR e un exerciţiu democratic”.

”Eu am mai trecut prin astfel de moţiuni şi înainte de ridicarea MCV şi înainte de intrarea în spaţiul Schengen, m-am prezentat în Parlament, am răspuns cu argumente oricăror întrebări. Aşa voi proceda şi în cazul acestei moţiuni”, a spus ministrul.

 

 

Domeniul din România în care un angajat câștigă lejer 4.500 euro pe lună

AUR depune moţiuni simple la adresa ministrului de Interne, Cătălin Predoiu şi a ministrului Energiei, Sebastian Burduja / Predoiu, acuzat de acţiuni de intimidare a populaţiei, Burduja, de gestionare defectuoasă a proiectelor din energie