Cătălin Predoiu, întâlnire cu omologul din Ungaria – Discuţiile s-au concentrat pe dosarul Schengen, inclusiv introducerea deciziei pe ordinea de zi a şedinţelor JAI din toamnă

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, duminică, cu cu Sándor Pinter, ministrul de Interne din Ungaria, la sediul Ministerului ungar al Afacerilor Interne, în contextul desfăşurării, în perioada 21-22 iulie 2024, la Budapesta, a Reuniunii Informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Potrivut unui comunicat de presă transmis, duminică de reprezentanţii MAI, cei doi miniştri au fost însoţiţi de delegaţiile responsabile pentru afaceri europene şi Schengen din cele două ministere.

”Discuţiile s-au concentrat pe dosarul Schengen, inclusiv aspectele tactice care ţin de cel mai bun moment pentru introducerea deciziei pe ordinea de zi a şedinţelor JAI din această toamnă, proceduri posibile etc. Ministrul maghiar a reiterat obiectivul preşedinţiei ungare de a obţine decizia de accedere a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre până la finalul anului 2024”, a transmis MAI.

Sursa citată a precizat că, de asemenea, cei doi miniştri au evaluat stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale.

”Cifrele privind migraţia ilegală au scăzut substanţial în ultimele 12 luni, rezultat direct al cooperării dintre poliţiile de frontieră. Cei doi miniştri au convenit continuarea, în aceiaşi parametri, a cooperării de profil în perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne terestre, fiind exemplificate continuarea misiunilor de patrulare în comun, a întâlnirilor periodice pentru analiza situaţiei la frontieră, precum şi a activităţilor operative în comun pentru combaterea criminalităţii organizate”, a mai transmis MAI.

De asemenea, schimbul de date şi informaţii între structurile din cele două ministere, precum şi cu agenţiile de aplicare a legii din UE, este extrem de important pentru a face faţă provocărilor în materie de securitate.

”Un alt subiect pe agenda discuţiilor, ridicat de ministrul român, a fost reprezentat de cooperarea pentru fluidizarea traficului la frontiera româno-ungară, care este unul intens având în vedere sezonul estival. Cei doi demnitari au agreat un set măsuri pentru evitarea creşterii timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei”, a mai precizat sursa citată.

Totodată, cu prilejul deplasării la Budapesta, ministrul Afacerilor Interne a participat la programul organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Ungare, ocazie cu care a avut discuţii aplicate pe subiecte privind criminalitatea organizată şi migraţia ilegală.

“Suntem membri ai Spaţiului Schengen, deocamdată cu două frontiere şi avem migraţie ilegală spre zero, pusă sub control de poliţia română de frontieră. Suntem printre cele mai sigure state din UE din punct de vedere al protecţiei frontierei, ordinii şi siguranţei publice, protecţia civilă în situaţii de urgenţă şi nu numai. De pe aceste poziţii continuăm demersurile pentru accesul în Schengen şi cu frontierele terestre. Succesul este posibil. Este important ca în lunile următoare, să desfăşuram o ofensivă continuă de diplomaţie formală şi informală pe toate direcţiile şi de la toate nivelurile. România trebuie să intre în Schengen şi cu frontiera terestră până la sfârşitul anului 2024. MAI lucrează non – stop, formal şi informal, pe toate direcţiile, în multiple capitale, în acest sens”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Ungaria deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în cel de-al doilea semestru al anului curent, perioadă deosebit de intensă, întrucât vine după alegerile europene, iar actualul ciclu instituţional al UE se va încheia.

 

 

 

Ambasadorul României în SUA: Vom avea o Convenţie Democrată cu totul şi cu totul excepţională / Evaluarea mea este că vicepreşedintele Kamala Harris are cele mai multe şanse de nominalizare

Băsescu: România nu e pregătită de o confruntare în care, să zicem, să ţină piept unei invazii a armatei ruse, să spunem 30 de zile/România nu e în pericolul unei invazii, dar trebuie să se pregătească /Susţin reintroducerea stagiului militar obligatoriu