Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate.
”Leadershipul în sănătate nu înseamnă doar administrarea unor resurse sau coordonarea unor echipe. Înseamnă capacitatea de a construi, de a crea direcție și de a inspira oameni să lucreze împreună pentru un obiectiv comun: dezvoltare pentru sănătate. Un lider autentic nu este definit de funcția pe care o ocupă, ci de impactul pe care îl lasă în urmă. Construiește echipe, formează generații, susține performanța și creează un climat în care profesionalismul și responsabilitatea devin direcții bine definite. Sistemele de sănătate care performează nu sunt construite exclusiv prin investiții în infrastructură sau tehnologie. Ele sunt construite prin oameni care au curajul să își asume schimbarea, să ia decizii, să dezvolte echipe și oameni”, a scris președinta CMR pe Facebook.
În opinia sa, România are nevoie de un nou model de leadership în sănătate, bazat pe competență, integritate, colaborare și comunicare.
Totodată, afirmă Cătălina Poiană, a conduce în sănătate înseamnă mai mult decât a administra prezentul, înseamnă a construi viitorul, a pregăti următoarea generație de medici și a crea instituții capabile să se adapteze schimbării și să consolideze încrederea societății în profesia medicală.
”La final, cea mai importantă întrebare pentru orice lider nu este câți oameni a coordonat, ci ce a construit pentru cei care vor veni după el. Leadershipul autentic nu se măsoară prin puterea pe care o deții, ci prin viitorul pe care îl construiești. În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat Leadershipului pentru Sănătate”, a menționat Poiană.


