in ,

CAZUL AZILELOR ILEGALE DIN BIHOR – Avocatul lui Viorel Paşca, la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti: S-a cerut arestarea preventivă pentru trafic de persoane cu referire la 210 victime pe care anchetatorii nu le-au identificat până în prezent

CAZUL AZILELOR ILEGALE DIN BIHOR – Avocatul lui Viorel Paşca, la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti: S-a cerut arestarea preventivă pentru trafic de persoane cu referire la 210 victime pe care anchetatorii nu le-au identificat până în prezent

Avocatul lui deţinătorului azilelor ilegale din Bihor Viorel Paşca, Răzvan Doseanu, a declarat joi, la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti, că procurorii au solicitat instanţei arestarea preventivă a clientului său pentru trafic de persoane cu referire la 210 victime. El a precizat că acestea nu au fost identificate şi nu se poate apăra pe nişte victime virtuale.

”S-a arătat de către judecătorul fondului că este o carenţă esenţială a propunerii de arestare preventivă şi anume că s-a solicitat arestarea preventivă pentru trafic de persoane cu referire la 210 victime pe care anchetatorii nu le-au identificat până în prezent. Deci persoanele nu sunt identificate, s-a format un număr de 210 victime, dar nu avem acuzaţii concrete, ceea ce ar fi şi imposibil să ne apărăm pe nişte victime virtuale pe care nici măcar DIICOT nu le-a identifcat”, a declarat jurnaliştilor Răzvan Doseanu, joi, la intrarea în Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca atât solicitarea DIICOT de plasare a lui Paşca în arest preventiv, cât şi cererea lui Paşca, aflat sub control preventiv, de a fi cercetat fără a-i fi aplicate alte măsuri.
Doseanu a precizat că cele 210 victime nu s-ar regăsi între cele peste 400 de persoane relocate din centrele lui Viorel Paşca.  
”DIICOT a reţinut 210 la momentul descinderilor. Ulterior, după evaluările făcute în acele corturi pe câmp de către medici, nişte evaluări provizorii, s-a constatat că din cele 409 persoane doar 128 prezintă anumite dizabilităţi psihice .Asta nu înseamnă că sunt lipsite de capacitate totală de exerciţiu. Dizabilităţi psihice pot însemna de la afecţiuni minore, până la afecţiuni mai mari. Cert este că cele 210 victime reţinute fac parte dintr-un interval de cinci ani şi şase luni. Nu s-ar regăsi neapărat între cele 409 persoane relocate în 30 iunie”, a afirmat avocatul
El a fost întrebat despre cazul unei persoane de la un centru al lui Viorel Paşca ce a fost declarată decedată din greşeală. 
”Nu există nicio acuzaţie formulată oficial pentru chestiunea asta. Am înţeles că a decedat o persoană. Din greşeală, s-ar fi dus un alt buletin, ulterior s-a apelat la instanţă, s-a dat o hotărâre judecătoarească, s-a remediat. O persoană decedase, dar din greşeală se operase cu alte date”, a explicat Răzvan Doseanu.
Curtea de Apel Bucureşti judecă, joi, contestaţia procurorilor DIICOT la decizia Tribunalului Bucureşti prin care Viorel Paşca este cercetat sub control judiciar. 
Viorel Paşca, fondatorul asociaţiei Dumbrava, deţinătorul azilelor ilegale din Bihor, este anchetat de procurorii DIICOT, împreună cu membrii familiei sale, pentru trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor.
Procurorii spun că grupul infracţional a fost constituit în cursul anului 2020 de către Viorel-Teodor Paşca, liderul reţelei, împreună cu soţia sa şi cei trei fii ai săi. Reţeaua funcţiona sub paravanul Asociaţiei “Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public ca o organizaţie umanitară, dar care în realitate nu deţinea licenţele legale pentru a presta servicii sociale sau medicale.
Victimele erau racolate direct din spitale, unităţi medicale sau direcţii de asistenţă socială (DGASPC-uri) din toată ţara, care, confruntate cu lipsa locurilor în sistemul de stat, acceptau să trimită pacienţii în locaţiile gestionate de Paşca. Odată ajunşi în locaţii, beneficiarilor li se confiscau actele de identitate, telefoanele mobile şi cardurile bancare, fiind izolaţi de familii şi de lumea exterioară.
Scopul principal era încasarea sistematică a veniturilor victimelor (pensii de limită de vârstă sau de handicap, indemnizaţii de însoţitor) şi a donaţiilor atrase prin campanii emoţionante pe Facebook.
La percheziţii au fost identificate 409 persoane cazate în 18 imobile din Dumbrava, Tinca, Inceşti şi Bicăcel. Istoricul activităţii indică faptul că, din 2006, au fost “găzduite” peste 3.300 de persoane, dintre care aproximativ 1.020 au decedat şi au fost îngropate în cimitirul localităţii.
Viorel Paşca şi celelalte persoane implicate în dosar sunt cercetate sub control judiciar.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cel puţin 14 morţi şi 78 de răniţi în Iran, în urma atacurilor SUA de miercuri şi joi, anunţă Guvernul iranian. Legăturile feroviare, suspendate către Mashhad, unde este înhumat Khamenei, o ”umbrire” a funeraliilor, acuză Gardienii Revoluţiei

Cel puţin 14 morţi şi 78 de răniţi în Iran, în urma atacurilor SUA de miercuri şi joi, anunţă Guvernul iranian. Legăturile feroviare, suspendate către Mashhad, unde este înhumat Khamenei, o ”umbrire” a funeraliilor, acuză Gardienii Revoluţiei

Cristian Hotoboc, preşedinte PALMED: Sistemul privat şi sistemul public împreună formează unicul sistem medical de sănătate

Cristian Hotoboc, preşedinte PALMED: Sistemul privat şi sistemul public împreună formează unicul sistem medical de sănătate