Curtea de Apel București a amânat pentru luni pronunțarea unei decizii privind contestația depusă de DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului București prin care Viorel Pașca și patru membri ai familiei sale au fost lăsați în libertate în dosarul azilelor ilegale din județul Bihor.
Procurorii solicită arestarea preventivă, în timp ce membrii familiei Pașca doresc să nu aibă vreo măsură restrictivă.
La finalul ședinței de judecată, Viorel Pașca declarat că nu îi este rușine de ce a făcut și că a încercat să ajute oameni ”de care se lepădase toată lumea”.
”Nu îmi este rușine de activitatea mea de 20 de ani, în care am încercat să ajut, în care am încercat să fiu de folos, să aduc un plus în societate, un plus în viața acestor oameni, care nu mai aveau pe nimeni, oameni de care s-a lepădat toată lumea, familii, instituții, statul român. Am încercat să le fim de folos acestor oameni, să le salvăm viața și nu exagerez când spun asta, pentru că veneau din condiții extrem de precare și asta am făcut, așa cum ne-am priceput noi”, a afirmat Pașca, pe holul instanței.
Pe 1 iulie, procurorii au reținut șase persoane în acest caz: Viorel Pașca (liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă), soția acestuia – Florica Pașca, trei fii ai lor – Abel Timotei, Viorel Emanuel și Daniel Sabin Pașca, dar și pe Delia Mioara Păcală, care conducea filiale și organizații obștești în cadrul asociației.
În ziua următoare, ei au fost duși în instanță cu propunere de arestare preventivă, însă o judecătoare de la Tribunalul București a respins cererea DIICOT și a decis ca inculpații să fie plasați sub control judiciar.
Toate părțile au atacat decizia Tribunalului, membrii familiei Pașca dorind să nu aibă vreo măsură restrictivă.
Acuzațiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
În esență, procurorii spun că sute de persoane au fost aduse din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și cazate în imobile situate în comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament și asistență socială.
Anchetatorii precizează că Viorel Pașca nu deținea capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru o astfel de activitate, iar persoanele internate se aflau într-o stare de vulnerabilitate, cu dizabilități psihice, nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința.
Andrada Albescu, judecătoarea de la Tribunalul București care a respins cererea DIICOT de arestare preventivă, spune în motivarea deciziei că azilele din Bihor funcționau ilegal, dar consideră că în acele spații condițiile de cazare, igienă și curățenie erau ”corespunzătoare”. De asemenea, ea susține că alternativa la azilele administrate de Viorel Pașca era ”revenirea în stradă a bolnavilor”.
”Deși locațiile administrate de inculpați nu funcționau cu respectarea cadrului legal aplicabil furnizării serviciilor sociale și nu îndeplineau standardele impuse de legislația specifică, persoanele cazate beneficiau de spații amenajate pentru locuire dotate cu paturi speciale, noptiere, grupuri sanitare și televizoare, aspecte care relevă existența unor spații de cazare, de curățenie și igienă corespunzătoare. De asemenea, persoanelor cazate le erau asigurate, în mod constant, hrană, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale. Aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture suspiciunea rezonabilă și nici concluziile rezultate din celelalte probe privind existența unor deficiențe serioase referitoare la administrarea tratamentului medicamentos, lipsa personalului calificat, insuficiența supravegherii ori nerespectarea standardelor prevăzute de legislația în materia serviciilor sociale, însă relevă că prezenta cauză nu corespunde ipotezei unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, împrejurare ce diminuează intensitatea pericolului concret pe care l-ar genera lăsarea inculpaților în libertate”, se arată în motivarea întocmită de magistrat.
Ea mai spune că, din declarațiile martorilor și ale beneficiarilor, rezultă că persoanele decedate erau înmormântate, fiind efectuate demersurile administrative necesare constatării decesului și organizării înmormântării în cadrul cimitirului greco-catolic, ”împrejurare care, deși nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind interesul inculpaților pentru ajutoarele de înmormântare, relevă faptul că beneficiarii nu erau abandonați după deces”.
