Învățătoarea, în vârstă de 40 de ani, a mărturisit că a înjunghiat eleva în orașul Daejeon din centrul țării, a declarat poliția.
Fetița a fost găsită cu răni, la etajul al doilea al unei clădiri școlare, luni, la ora locală 18:00. Ea a fost declarată decedată la spital.
Președintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a ordonat, marți, o anchetă în acest caz și a îndemnat autoritățile să „pună în aplicare măsurile necesare pentru a se asigura că astfel de incidente nu se vor mai repeta”.
Unii localnici au depus flori și o păpușă de pluș la poarta școlii, care a fost închisă marți.
La 9 decembrie, profesoara a solicitat un concediu de șase luni pe motiv de depresie, dar s-a întors la școală doar 20 de zile mai târziu, după ce un medic a evaluat-o ca fiind aptă de muncă, a declarat biroul educațional din Daejeon.
Cu câteva zile înainte de înjunghiere, profesoara a manifestat un comportament violent, inclusiv prinderea unui alt profesor de gât, a declarat acesta.