in ,

Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare

Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă care trebuie tratat cu maximă seriozitate.

”Condamn ferm orice act de sabotaj îndreptat împotriva României, a industriei naționale de apărare și a obiectivelor strategice ale statului. Informațiile comunicate de Serviciul Român de Informații privind identificarea unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicată în incendiul din 14 septembrie 2026 de pe platforma industrială Carfil din Brașov, reprezintă un semnal de alarmă și trebuie tratate cu maximă seriozitate”, a spus Daniel Zamfir, citat într-un comunicat al MEDAT.

Potrivit ministrului, industria națională de apărare este un sector economic strategic și o componentă esențială a securității naționale și ”orice tentativă de sabotare a infrastructurii industriale, de intimidare a personalului sau de afectare a capacităților de producție reprezintă o amenințare directă la adresa interesului național”.

În opinia sa, cazul Carfil arată că riscurile la adresa economiei nu se limitează la presiuni comerciale sau concurențiale.

”În actualul context de securitate, ele pot îmbrăca forma unor operațiuni deliberate de sabotaj, menite să producă pagube, să genereze nesiguranță și să submineze încrederea în capacitatea statului de a-și proteja infrastructura strategică”, subliniază ministrul.

El consideră esențială continuarea cooperării dintre structurile de securitate, autoritățile judiciare și instituțiile care administrează obiective industriale strategice.

Identificarea responsabililor, stabilirea tuturor circumstanțelor și prevenirea unor incidente similare trebuie să rămână priorități ferme, este de părere Daniel Zamfir.

”Este, de asemenea, necesară consolidarea măsurilor de securitate pentru infrastructura industrială critică, îmbunătățirea mecanismelor de prevenție și creșterea capacității de reacție în fața riscurilor de sabotaj. Protejarea industriei de apărare înseamnă nu doar investiții în producție și modernizare, ci și securitate, reziliență și continuitate operațională. Apreciez profesionalismul structurilor implicate în identificarea acestei rețele și cooperarea cu partenerii europeni și transatlantici. Amenințările care depășesc granițele unui singur stat cer solidaritate europeană și un schimb eficient de informații”, mai precizează ministrul Economiei.

În context, acesta face un apel la vigilență.

”Încercările de recrutare pentru activități de sabotaj prin rețelele sociale, sub pretextul unor sarcini aparent banale și remunerate, trebuie tratate cu maximă prudență. Ele pot ascunde operațiuni cu consecințe grave pentru siguranța publică și securitatea națională. România își va proteja interesele economice strategice, capacitățile industriale și securitatea cetățenilor săi. Nicio tentativă de sabotaj nu ne va abate de la obiectivul de a construi o industrie națională de apărare puternică, modernă și rezilientă”, susține ministrul Economiei.

DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm.

SRI, împreună cu DIICOT, Ministerul Apărării Naționale – Direcția Generală de Informații a Apărării și Ministerul Afacerilor Interne, continuă verificările privind operațiunile de sabotaj identificate pe teritoriul național.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Handbal masculin: Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei României; Cedric Sorhaindo va fi antrenor secund (GALERIE FOTO)

Handbal masculin: Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei României; Cedric Sorhaindo va fi antrenor secund (GALERIE FOTO)

Iranul anunţă că a purtat negocieri ”foarte bune”, la Teheran, cu Arabia Saudită, Turcia şi Pakistanul

Iranul anunţă că a purtat negocieri ”foarte bune”, la Teheran, cu Arabia Saudită, Turcia şi Pakistanul