Ministrul propus pentru Educație și Cercetare, Sorin Costreie, a declarat, luni, legat de incidentul în care un elev de clasa a șaptea a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg în Bistrița-Năsăud, că această situație ‘îngrozitoare’ este una de ‘radicalizare’, menționând că va dori date, inclusiv de la SRI, pentru a înțelege de ce nu s-au luat măsuri înainte.
‘Am sunat azi acolo, am vorbit și cu doamna director, am vorbit și cu inspectorul general și cu primarul. Atât profesoara de Matematică, care era la clasa a VI-a, când a fost atacul, este ok, a suferit o intervenție chirurgicală și este ok, se pare că plămânul este afectat, dar și elevul care a sărit să o apere. Deci, ei sunt ok, ce nu este ok este această situație de radicalizare’, a afirmat Costreie, după audierile din comisii pentru funcția de ministru al Educației.
El a spus că ‘situația este îngrozitoare’, menționând că școala trebuie să devină relevantă, ceea ce înseamnă inclusiv educarea copiilor cu privire la ‘grija față de celălalt’.
Acesta a arătat că este în favoarea elaborării unor recomandări pentru profesori și elevi pentru astfel de cazuri.
‘Deja am vorbit cu colegul meu de la preuniversitar și vom vrea să venim cât de repede se poate, pentru că ideea nu este să ne grăbim, ci să facem lucrurile bine cu statutul elevului și statutul profesorului în care să fie prinse astfel de situații. Dar aș merge mult pe prevenție, pentru că aici, în clipa în care s-a ajuns, este uneori mult prea târziu. Slavă Domnului că acum îi avem pe cei doi în viață, dar putea să fie mult mai rău. Ați văzut, sunt alte cazuri, înțeleg că a fost un caz similar în Polonia. Deci aici vorbim de un pattern, lucrurile nu se întâmplă chiar întâmplător, să zic așa, dar situația o știu în măsura în care o știu acum, dar voi vrea date inclusiv de la SRI, din multe alte locuri să înțelegem pentru că vorbim de radicalizare. Eu înțeleg că el a postat înainte pe TikTok, înțeleg că erau semne dinainte și trebuie să vedem exact de ce nu s-au luat niște măsuri’, a menționat Costreie.
Legat de posibilitatea interzicerii accesului la rețelele de socializare a copiilor sub 14 ani, Costreie a transmis că ia în calcul și această măsură, menționând că va fi o inițiativă europeană.
‘Marea problemă nu este cu interzisul, că uneori interzicând creezi fructul oprit, marea problemă este să-i pregătim pe copiii noștri, inclusiv pentru a naviga pe aceste rețele sociale și a fi acolo în mediul virtual și digital. Deci pe mine mă interesează mult mai mult ce vă spuneam – această educație relevantă, inclusiv pentru aceste cazuri’, a mai arătat ministrul propus.
Întrebat în legătură cu proiectul anunțat de social-democratul Bogdan Ivan în acest sens, Costreie a spus că îl susține, în principiu, ca o măsură tranzitorie până la pregătirea copiilor să navigheze pe rețelele sociale.
Legat de posibilitatea percheziționării copiilor la intrarea în școală, Sorin Costreie a anunțat că e posibilă schimbarea legislației în acest sens.
‘Bineînțeles – e posibil și o să analizăm cu maximă atenție, inclusiv acest lucru. Noi știm că avem o problemă cu paza de la școală, cu multe alte lucruri care țin de securitatea copiilor și a profesorilor și a întregului personal (…). Deci, dacă e nevoie, vom ajunge și la astfel de măsuri în care, ca la aeroport sau în alte medii care se vor sigure, să fie controlați astfel încât să nu mai intre cu cuțite, pentru că astăzi el era cu un cuțit. Vă dați seama că asta nu se poate face repede, aici vorbim de detectoare de metale și lucruri de tipul ăsta, dar trebuie să analizăm exact situația. Noi suntem acum sub această încărcătură emoțională pe care o recunosc și eu pentru că vorbim de un coleg de-ai noștri care a fost înjunghiat și trebuie să ne liniștim și să vedem exact ce putem face cu privire la prevenție și pentru a crea un mediu mult mai sigur. Gândiți-vă că toate astea sunt legate și de bullying și de agresiunea, inclusiv, verbală care e într-o continuă efervescență în societate și implicit și în școală’, a mai arătat Sorin Costreie.
Un elev de clasa a șaptea de la Școala gimnazială ‘Ștefan cel Mare’ din Bistrița a atacat cu un cuțit, luni dimineața, o profesoară și a rănit și un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.


