Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat transmis luni.
‘Camera Consultanților Fiscali susține orice demers care întărește conformarea fiscală, însă acesta trebuie construit pe reguli predictibile, proporționale și aliniate standardelor internaționale. Ne dorim ca subiectul să fie analizat împreună cu Guvernul, ANAF și mediul de afaceri, înainte de o decizie care ar putea afecta credibilitatea României în procesul de aderare la OCDE’, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, în comunicat.
Potrivit organizației, proiectul de lege PL x 694/2026, adoptat de Senat la 21 octombrie 2026 și aflat în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional, propune ca, de la 1 ianuarie 2027, cheltuielile cu serviciile de management, consultanță și asistență, precum și cele cu transferul drepturilor de proprietate intelectuală, plătite unei firme din același grup, să devină integral nedeductibile.
De asemenea, dobânzile aferente împrumuturilor acordate de o firmă din grup ar urma să fie deductibile numai până la nivelul dobânzii medii din țara creditorului, plus cel mult un punct procentual.
CCF susține că aceste prevederi nu fac distincția între tranzacțiile reale și cele artificiale și ar conduce la impozitarea de două ori a acelorași sume.
‘Aceeași sumă ar fi impozitată de două ori, inclusiv în grupurile românești. Firma care prestează serviciul plătește impozit pe venitul încasat, iar cea care îl plătește nu își mai poate deduce costul. De exemplu, pentru servicii de management de 100.000 de lei facturate de o firmă-mamă din Cluj filialei sale din Iași, grupul ar plăti impozit pe profit de două ori: 16.000 de lei la firma-mamă și 16.000 de lei la filială. Când prestatorul se află în altă țară, venitul este impozitat acolo, iar cheltuiala nu mai este recunoscută în România’, se arată în comunicat.
Reprezentanții CCF avertizează că măsurile ar putea afecta inclusiv băncile, societățile de leasing și instituțiile financiare nebancare, cu posibile consecințe asupra costurilor suportate de clienți.
‘Băncile și IFN-urile ar fi afectate, iar creditul ar putea deveni mai scump pentru firme și familii. Băncile, companiile de leasing și IFN-urile se finanțează și de la grupul din care fac parte, iar proiectul nu le exceptează, deși Codul fiscal le tratează deja separat în regulile privind dobânzile. Costul fiscal suplimentar ar ajunge, cel mai probabil, în dobânzile și ratele plătite de clienți, de exemplu de cei care cumpără echipamente sau autoturisme în leasing. Iar România are deja cel mai scăzut nivel de creditare din UE, raportat la mărimea economiei, potrivit BNR’, precizează sursa citată.
Totodată, organizația atrage atenția asupra impactului pe care limitarea deductibilității dobânzilor l-ar putea avea asupra proiectelor de investiții.
‘Investițiile ar deveni mai scumpe, iar România mai puțin competitivă. Multe proiecte noi, de exemplu în energie, infrastructură sau imobiliare, sunt finanțate prin împrumuturi de la acționari sau de la grup, mai ales în faza de construcție. Dacă dobânzile devin parțial nedeductibile, unele proiecte nu mai sunt rentabile. Iar dacă serviciile de management, IT sau cercetare-dezvoltare devin mai scumpe fiscal, investitorii pot alege alte țări din regiune pentru activități noi’, se menționează în document.
Camera Consultanților Fiscali amintește că România a renunțat, în ianuarie 2026, la o măsură similară, în urma recomandărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), și consideră că actualul proiect ar introduce restricții mai severe.
‘România a renunțat deja, la recomandarea OCDE, la o măsură similară, dar mult mai blândă. Art. 25 indice 1 din Codul fiscal limita aceste cheltuieli la 1% din totalul cheltuielilor, doar pentru firmele cu afaceri sub 50 de milioane de euro și cu excepții. A fost abrogat în ianuarie 2026, după mai puțin de o lună de aplicare, pentru că OCDE a semnalat riscul de dublă impunere și de tratament discriminatoriu. Proiectul actual merge mult mai departe: nedeductibilitate integrală, pentru toate firmele, fără nicio excepție, nici măcar pentru tranzacțiile pe care ANAF le-a confirmat deja ca fiind la preț de piață prin acorduri de preț în avans’, se mai arată în comunicat.
În opinia organizației, administrația fiscală dispune deja de instrumentele necesare pentru identificarea și sancționarea transferurilor artificiale de profit, fără introducerea unor restricții generale.
‘Combaterea transferului artificial de profit este un obiectiv legitim. Instrumentele pentru atingerea lui există deja, iar acum trebuie folosite mai bine, nu înlocuite cu măsuri care ar afecta și contribuabilii care respectă regulile’, a declarat Adrian Luca, prim-vicepreședinte al Camerei Consultanților Fiscali.
La rândul său, Doru Dudaș, președintele Comitetului fiscal al CCF, a criticat lipsa de predictibilitate a legislației fiscale.
‘Suntem într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic, iar indicatorii macroeconomici sunt ținuți cu greu de Guvern într-un echilibru extrem de fragil și periculos. Este al doisprezecelea ceas în care România trebuie să înceteze legiferarea altor noi invenții proprii nefundamentate în fiscalitate. Lipsa de predictibilitate fiscală este deja cel mai mare rău al economiei naționale’, a afirmat Doru Dudaș.
CCF solicită neadoptarea proiectului în forma actuală, îmbunătățirea analizelor de risc și a controalelor fiscale țintite, precum și consultarea OCDE, a mediului de afaceri și a profesiei înaintea introducerii unor măsuri suplimentare.


