in ,

CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică – neconstituționale

CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică – neconstituționale

Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituționali, cu unanimitate de voturi, au admis excepția de neconstituționalitate și au constatat că dispozițiile art. 34 alin. (3) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii 156/2018 pentru modificarea și completarea acestui act normativ sunt neconstituționale.

‘Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile criticate, potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu, contravin prevederilor art.16, art. 37 și art. 41 din Constituție, deoarece instituie o discriminare nejustificată între categoriile de funcționari, descurajează exercitarea dreptului de a candida și de a fi ales și afectează dreptul la muncă’, se precizează în comunicat.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate, CCR a reținut, în esență, că, în jurisprudența sa, a statuat că măsura încetării raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere în cazul numirii într-o funcție de demnitate publică nu este proporțională cu situația care o determină, în sensul că nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual.

De asemenea, instanța constituțională a stabilit că soluția legislativă care impune încetarea raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere pentru a candida pentru funcții de demnitate publică determină o diferență de tratament care afectează stabilitatea în funcția publică, instituie o discriminare nejustificată între categoriile de funcționari, nu este proporțional justificată de scopul invocat al asigurării neutralității funcției publice, descurajează excesiv exercitarea dreptului de a candida și de a fi ales, mai ales în condițiile în care legiuitorul ar fi avut la dispoziție alternative mai puțin intruzive și restrictive.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că dreptul de a fi ales reprezintă doar o posibilitate de a ocupa, în viitor, o funcție publică, iar nu certitudinea că, de la un anumit moment, persoana care are dreptul de a candida va accede efectiv în funcția respectivă, prin urmare, această perspectivă nu poate fi asimilată și nu poate suplini exercitarea dreptului la muncă.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești

UPDATE Vâlcea: Șofer turc, rănit grav în accidentul din stația de carburanți din Călimănești

Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu

Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu