Francisc a declanșat discuții controversate despre hirotonirea femeilor ca diaconi și despre relaxarea cerinței celibatului preoțesc, în paralel cu un demers constant de a descentraliza autoritatea Vaticanului. Schimbările propuse de el continuă să influențeze Biserica, dar rămâne de văzut cât de adânc se vor înrădăcina, conform VaticanNews.
Una dintre inițiativele definitorii ale pontificatului său a fost promovarea procesului sinodal, prin care a oferit mai multă autonomie episcopilor locali. Spre deosebire de papii anteriori, care concentrau deciziile în Roma, Francisc a încurajat consultarea globală, implicând activ și laici, inclusiv femei, în luarea deciziilor.
Sinodul din 2023, dedicat viitorului Bisericii, a adus în prim-plan propuneri cu potențial revoluționar: introducerea diaconatului feminin, creșterea rolului laicilor și o transparență mai mare în investigarea abuzurilor clericale. Noțiunea de Sensus Fidei Fidelium – credința comună a poporului – a căpătat un rol central, accentuând ideea că Duhul Sfânt acționează prin întreaga comunitate, nu doar prin ierarhie. Însă aceste deschideri au fost întâmpinate cu rezistență din partea aripii conservatoare, care le consideră o amenințare la adresa tradiției și a autorității papale.
Francisc a adoptat o poziție mai conciliantă în privința homosexualității și a contracepției, a încurajat prezența femeilor în poziții de conducere și a refuzat fastul tradițional asociat papalității
Pentru prima oară, femeile au fost numite în posturi rezervate până atunci exclusiv bărbaților: Barbara Jatta a devenit directoarea Muzeelor Vaticanului (2016), sora Nathalie Becquart a obținut drept de vot în Sinodul Episcopilor (2021), iar sora Raffaella Petrini a fost numită secretar general al Guvernoratului Vaticanului, fiind ulterior promovată în fruntea instituției.
Deși Francisc a menținut poziția oficială a Bisericii conform căreia doar bărbații pot fi hirotoniți, prin accentul pus pe incluziune, a deschis un spațiu de reflecție asupra acestor norme – potrivit profesorului de teologie Massimo Faggioli.
În timpul pontificatului său, a oferit vizibilitate și reprezentare clericilor din regiuni neglijate, numind 163 de cardinali din 76 de țări – dintre care 25 nu mai fuseseră niciodată reprezentate în Colegiul Cardinalilor
„A încercat să dizolve separarea rigidă dintre cler și laici, promovând un spirit de co-responsabilitate bazat pe discernământ colectiv și decizii împărtășite”, explică Catherine Clifford, profesor de teologie. Francisc a pledat pentru o autoritate papală mai umilă, consolidată prin colaborare și deschidere globală.
Totuși, lupta împotriva abuzurilor sexuale din cadrul Bisericii rămâne una dintre cele mai spinoase moșteniri ale sale. Deși și-a declarat angajamentul încă din 2013 și a implementat reforme precum anularea secretului pontifical și instituirea de noi proceduri de anchetă, criticii consideră că măsurile au fost insuficiente. Activistul David Clohessy subliniază că, deși Francisc a condamnat ferm abuzurile, nu a impus sancțiuni drastice, precum excomunicarea automată a celor implicați.
Pe scena internațională, Francisc s-a impus ca o voce morală influentă. A criticat în termeni duri zidurile ridicate de administrația Trump, a încercat să medieze conflictul dintre Rusia și Ucraina – fiind acuzat de ambiguitate pentru că nu l-a condamnat explicit pe Vladimir Putin – și a susținut recunoașterea Palestinei ca stat, stârnind nemulțumirea Israelului.
În timp ce popularitatea sa a scăzut printre conservatorii americani, el a fost aplaudat de grupurile progresiste și de comunitățile marginalizate.
Papa Francisc va rămâne în istorie ca o figură complexă: reformator fără a fi revoluționar, modernizator care nu a rupt cu tradiția.
Enciclica Laudato Si’, în care critică consumerismul și ignorarea degradării mediului, l-a consacrat drept un campion al justiției sociale și al responsabilității globale, atrăgând atenția lumii asupra crizei climatice și a sărăciei.
Chiar dacă a redus influența Curiei Romane, această structură administrativă a Vaticanului continuă să opună rezistență transformărilor.
Francisc a arătat că schimbarea este posibilă în sânul Bisericii – lentă, contestată, dar reală. „Avea un simț extraordinar al simbolismului”, spune Michael Sean Winters. „A comunicat profund chiar și cu cei care nu cunosc teologie.”
Nicio alegere nu a simbolizat mai bine viziunea sa decât decizia de a-și asuma numele Sfântului Francisc de Assisi – patronul sărăciei, al păcii și al naturii. „Niciun alt papă nu îndrăznise asta”, subliniază Clifford.
Pontificatul său va fi amintit pentru angajamentul față de cei marginalizați, pentru efortul de a internaționaliza Biserica și pentru că a orientat catolicismul dinspre Europa spre Sudul global – America Latină, Africa și Asia.
Francisc a deschis uși care nu vor mai putea fi închise ușor. Chiar dacă ritmul reformelor se va încetini, el a reconfigurat imaginea Bisericii: mai umană, mai apropiată de lume și, mai ales, capabilă să evolueze fără a-și pierde sufletul.
