„Putem să mizăm că o să ne batem până la ultimul minut ca asta să nu se mai întâmple. Ce înseamnă Yalta – cozi la benzină de 11 ore, sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, oameni care nici măcar nu au încălzirea să-și întrețină copiii, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem – asta înseamnă Yalta, ca să nu creadă cineva că avem o discuție teoretică, ezoterică, despre strategii globale din care nu înțelege nimeni nimic. Să rămână atent măcar pe asta din ce am spus – le-am trăit, știu cum este, îmi dau seama pentru multe generații că astfel de aspecte sunt chestiuni teoretice – nu, e o intrare în iadul de a supraviețui, nu se mai pune problema de nuanțe. Așa cum arată astăzi tabloul, chiar și confruntat cu o criză și extrem de neașteptată și de dură, nimeni din această generație politică, la nivel european, nu-și imagina că va trebui să găsească răspunsuri la astfel de teme – se considera trecută, a revenit. Dar forța de această dată de apăra ceea ce se numea sistem de valori e mult mai mare decât în perioada Yalta”, a declarat Diaconescu, la Antena 3 CNN.
Context istoric
La Conferința de la Yalta, numită și Conferința din Crimeea, din 4-11 februarie 1945, au participat liderii SUA, Marii Britanii și Uniunii Sovietice.
Premierul britanic, Winston Churchill, președintele american, Franklin D. Roosevelt și dictatorul sovietic Iosif Stalin, au negociat faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial, liniile generale ale unei noi ordini de pace, divizarea și denazificarea Germaniei, dar și principiile unei noi distribuții a puterii care presupunea înființarea celei mai importante organizații globale: Națiunile Unite.
„Conferinţa de la Ialta, din februarie 1945, a pus bazele hărții Europei postbelice. Prin avantajele pe care sunt nevoiţi să i le ofere lui Stalin, Churchill şi Roosevelt permit URSS-ului să-şi poată extinde stăpânirea asupra Europei de Est. Sovietizarea acesteia, dar şi divizarea Germaniei îşi au originea în Conferinţa de la Ialta. Pentru câştigătorii războiului, există două probleme majore:regimul ţărilor învinse şi frontierele acestora. Declaraţia de la Ialta stipula că ţările învinse trebuiau să-şi desemneze guvernele în urma unor alegeri libere. Mult mai complexe erau însă chestiunile teritoriale, în special problema Poloniei şi a Germaniei. Chestiunea Germaniei a fost rezolvată prin recurgerea la o împărţire în patru zone de ocupaţie, identică cu cea a Berlinului, care trebuia să dureze până la semnarea Tratatului de Pace, dar sovietizarea rapidă a părţii de est va duce la divizarea Germaniei:simbol al ruperii Europei în două.”, potrivit Historia.
