Potrivit publicaţiei, citată de Reuters, în această perioadă de prelungire, Statele Unite şi China au convenit să nu introducă noi tarife vamale şi să evite măsuri suplimentare care ar putea escalada războiul comercial.
Spre deosebire de rundele anterioare de negocieri desfăşurate la Geneva şi Londra, care s-au concentrat pe detensionarea relaţiilor comerciale, delegaţia chineză intenţionează să insiste acum şi asupra eliminării tarifelor legate de substanţele pe bază de fentanil, o temă sensibilă în relaţiile bilaterale, potrivit a trei surse citate de SCMP.
Reuters nu a putut confirma independent informaţiile. Casa Albă nu a oferit un răspuns imediat.
Aceasta este a treia rundă oficială de negocieri comerciale dintre cele două mari puteri economice şi are ca scop rezolvarea unor dispute de lungă durată aflate în centrul tensiunilor economice dintre SUA şi China.