Dezvoltarea industriei în contextul Revoluției tehnologice și competitivitatea companiilor românești în era digitală sunt două dintre subiectele ce vor fi abordate, marți, la cea de-a opta ediție a evenimentului Forumul România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence
Potrivit organizatorului, la dezbatere sunt așteptați, printre alții: Dan Cîmpean – directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Corneliu Mănescu – director general adjunct la Direcția Generală Comunicații Electronice, Politici și Strategii în Digitalizare din Ministerul Economiei, Pavel Popescu – vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Cătălin Giulescu – președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Mădălin Borș – vicepreședinte Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, Ciprian Rus – președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, Ana Maria Bușoniu – directoare generală OIPSI și NCC RO din cadrul ADR, și Remus Vulpescu – director general al Bursei de Valori București.
Pe agenda discuțiilor se regăsesc teme, precum: transformarea digitală a României, România digitală în noua economie geopolitică, Europa între SUA și China – unde se poziționează România digitală, guvernanța platformei de cloud guvernamental, platformele de servicii digitale oferite de stat, Centrul european de competențe în materie de securitate cibernetică, securitatea cibernetică în era AI, digitalizarea serviciilor din domeniul energiei/sănătății/educației/agriculturii, implicațiile transformării digitale în sectorul financiar-bancar.


