Situația arată ca și cum am privi un ecran scindat în care, de o parte, Casa Albă lansează mesaje uneori stridente, alteori revizioniste, pe care apoi simte nevoia să le clarifice, și, de cealaltă Kievul asistă din afară la pozițiile luate în negocierile de pace. Pe un alt plan, pe linia frontului, Moscova are câștiguri și victimele războiului se înmulțesc.
Pozițiile contradictorii exprimate de Casa Albă sunt parțial răspunzătoare pentru riscul ca aceste viziuni să devină ireconciliabile.
Am avut parte de o săptămână în care declarațiile venite din partea administrației Trump au fost surprinzătoare, dacă nu de-a dreptul îngrijorătoare.
Acesta a început cu afirmațiile tranșante ale secretarului american al apărării Peter Hegseth, conform cărora aderarea Ucrainei la NATO nu poate fi parte a soluției și, totodată, că nu este realist să spere la revenirea la granițele din 2014. Prin aceste comentarii, oficialul american fie a transmis neintenționat o componentă cheie a unei presupuse înțelegeri de pace secrete între Donald Trump și Vladimir Putin, fie a divulgat un aspect cheie al pârghiei diplomatice de negociere a Kievului, șocând Europa.
Problema nu este conținutul afirmațiilor – cel mai probabil, aliații Ucrainei erau conștienți că, de fapt, Ucraina nici nu se va alătura NATO prea curând și nici nu-și va redobândi teritoriile pierdute în est și Crimeea. Totuși, ar fi păstrat aceste aspecte pentru o etapă în negocieri, când ar fi făcut pesemne Rusiei aceste concesii, și nu înainte ca acestea să fi început măcar.
Administrația Trump nu s-a oprit aici.
Din declarațiile vicepreședinteui SUA, JD Vance, pentru Wall Street Journal, conform cărora SUA ar putea apela la pârghii atât militare, cât și economice, pentru a forța Rusia să vină la negocieri, s-a înțeles că SUA ar putea decide, în extremis, să trimită trupe în Ucraina.
Este afirmația sa menită să contrazică total comentariile lui Hegseth, la Bruxelles, precum că niciun soldat american nu va pune piciorul în Ucraina?
Apoi, de ce nu a menționat deloc Rusia când s-a adresat aliaților europeni la München, făcând aluzii deloc voalate la presupusul totalitarism din democrațiile occidentale?
Iar Trump doar s-a exprimat greșit când a spus că vor fi prezente „persoane de la nivel înalt” din Rusia, Ucraina și SUA la München, cu ocazia conferinței dedicate securității, sau mai degrabă s-a referit la Arabia Saudită?
Nici Moscova și nici Kievul nu păreau să se aștepte că cineva de acest nivel va merge la Munchen pentru a purta astfel de negocieri. Sau au loc discuții în secret asupra cărora Trump nu poate păstra tăcerea?
Între timp, conform celor mai pesimiste estimări, până la 5.000 de soldați au fost uciși sau răniți pe linia frontului din Ucraina. România și Republica Moldova s-au plâns de intrarea dronelor rusești în spațiul lor aerian. Cel puțin 13 civili au murit și 72 au fost răniți în atacurile rusești asupra Ucrainei. O dronă rusă a fost lansată asupra centralei nucleare de la Cernobîl, a anunţat vineri Ucraina.
Cu alte cuvinte, are loc un război – iar Rusia îl câștigă, cu un preț uriaș pentru Ucraina – în timp ce Casa Albă dă impresia că își stabilește poziția din mers, în văzul lumii.
Pe de altă parte, se poate suspecta o realitate mai întunecată în spatele acestor poziții fluctuante privind apartenența la NATO, granițele Ucrainei și trupele americane în Ucraina: convorbiri, poate mai multe, cu Vladimir Putin al căror conținut nu îl cunoaștem.
În primul rând, se impune să reflectăm asupra precedentului: Trump a abandonat trei ani de izolare a Kremlinului de Occident. L-a eliberat pe profesorul Marc Fogel – în schimbul, se pare, al lui Alexander Vinnik, acuzat că a coordonat un schimb de criptomonede de miliarde de dolari, oferind Moscovei un moment de reabilitare în fața audienței americană. Dar nu au existat concesii până acum, în public, de la Rusia față de Ucraina.
În schimb, s-a putut observa revizionismul bizar al lui Trump ce sugera că Rusia a invadat deoarece Ucraina era pe cale să intre în NATO.
Ce s-a întâmplat este că Rusia lansat o invazie neprovocată în 2022 dintr-un sentiment strategic de îngrijorare de care avea nevoie drept pretext pentru a proiecta puterea de-a lungul granițelor sale, făcându-și calculul că preluarea va fi rapidă și va fi primită cu brațele deschise.
Ucraina dorea relații mai calde cu Uniunea Europeană și aspira poate să se alăture NATO la un moment dat, însă, se poate presupune, în același fel în care Zelenski ar fi năzuit în tinerețe să devină membru Beatles. Nici unul dintre vise nu avea să se împlinească prea curând.
Ideea revizionistă că Rusia a acționat pentru a opri aderarea Ucrainei la NATO este o temă de discuție propusă de Kremlin. Or, este limpede că Trump a petrecut mai mult timp la telefon cu Putin decât cu Zelenski. El a sugerat chiar că perioada în funcție a lui Zelenski s-ar putea încheia în curând, deoarece Ucraina trebuie să organizeze alegeri în cele din urmă, iar în sondaje procentele liderului ucrainean „nu sunt prea mari, ca să o spunem frumos”.
Ar fi greu de subestimat impactul atunci când cel mai puternic om din lume sugerează că un șef de stat aflat în război nu are un mandat activ și ar putea fi necesar să se retragă. Poate că, de altfel, ideea face parte din planul privat; cu siguranță este ceea ce își dorește Putin, întrucât alegerile ar fi, fără îndoială, haotice și ar genera un mandat care a fost pus la îndoială.
Dar, mai presus de toate, ar fi potențial catastrofal pentru moralul ucrainean – soldații ar trebui să accepte să-și riște în continuare viața pentru un președinte al cărui sponsor financiar îl consideră un învins.
În acest punct, cele două viziuni intră în conflict.
Lumea lui Trump este una în care declarațiile spontane pot fi șlefuite, iar cabinetul său telegenic răstoarnă paradigmele securității globale din oră în oră, fără consecințe majore. Casa Albă pur și simplu se face ecou și alimentează în mod liniștitor versiunea corectată a politicii. De cealaltă parte a ecranului însă, ucrainenii mor, pierd teritoriu, își văd blocurile de locuințe reduse la dărâmături, se gândesc să dezerteze și privesc cum se năruie stâlpul de susținere al ajutorului occidental.
Toate acestea reprezintă o simfonie lipsită de armonie dar plăcută pentru urechile Kremlinului. Cei de acolo știu care le sunt obiectivele, care în esență se reduc la a lua tot ceea ce pot obține. Iar asta înseamnă mult atunci când adversarul cheie de care se tem de fapt, Statele Unite, vădește în public o nesiguranță cu privire la ce dorește, de ce și precum și în privința liniilor sale roșii.
Au început discuțiile de pace, dar nisipurile nu doar că se deplasează pentru Ucraina, ci riscă să devină nisipuri mișcătoare.
