in ,

Cehia: Angajații postului public de radio și televiziune au început o grevă de 24 de ore

Cehia: Angajații postului public de radio și televiziune au început o grevă de 24 de ore

Angajații postului public de radio și televiziune din Cehia au început marți o grevă de 24 de ore cauzată de intenția guvernului de a elimina taxa de radiodifuziune și televiziune și de a muta întreaga finanțare a instituției la bugetul de stat, ceea ce greviștii afirmă că este o încercare evidentă de influențare politică a independenței media publice, transmit Reuters și dpa.

O mare parte din programele în direct ce urmau să fie difuzate au fost anulate și înlocuite cu înregistrări ale altor emisiuni, iar crainicii s-au îmbrăcat în negru și au citit o declarație a greviștilor.

”Suntem deciși să apărăm ambele instituții și să le protejăm principiile fundamentale, adică faptul că ele există pentru voi toți, nu pentru politicieni”, se arată în declarație.

Guvernul condus de miliardarul Andrej Babis, care a acuzat deseori presa publică și privată de lipsă de obiectivitate, vrea să anuleze taxa lunară de 205 coroane (9,43 dolari) aplicată fiecărei locuințe și folosită la finanțarea activității posturilor publice de radio și TV.

Partidele de opoziție au comparat schimbările propuse cu reformele din Ungaria în timpul premierului Viktor Orban, un aliat al lui Babis.

”Această propunere, dacă va trece, îi va oferi coaliției guvernamentale instrumente pentru a influența politic conținutul ambelor media publice”, a declarat Jan Molacek, reporter la postul public de televiziune și membru al comitetului de grevă.

Molacek a explicat că schimbarea finanțării nu este imposibilă, dar trebuie să se bazeze pe o dezbatere cuprinzătoare și să fie susținută de clauze juridice împotriva amestecului politicului în activitatea posturilor publice de radio și TV.

Tăierea finanțării cu 15%, conform propunerii guvernului, ar aduce bugetul în termeni nominali al televiziunii cehe la nivelul celui din 2008, iar al radioului la nivelul din 2005.

Premierul Babis a reafirmat luni că decizia guvernului a avut ca motiv dorința de a ușura povara financiară a populației. ”Nu există nicio luptă despre democrație. Nimeni nu vrea să preia media publice sau să le aducă sub controlul statului”, a spus șeful guvernului ceh.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Președinta CPI critică sancțiunile impuse instanței de SUA și promite să continue misiunea acesteia

Președinta CPI critică sancțiunile impuse instanței de SUA și promite să continue misiunea acesteia

Regatul Unit și UE au convenit un proiect de acord care să elimine birocrația Brexit în exportul de alimente

Regatul Unit și UE au convenit un proiect de acord care să elimine birocrația Brexit în exportul de alimente