in ,

Cehia: Un reactor al centralei nucleare Temelin, oprit în urma unei defecțiuni

Cehia: Un reactor al centralei nucleare Temelin, oprit în urma unei defecțiuni

O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neașteptat miercuri în urma unei defecțiuni, a anunțat CEZ, operatorul centralei, transmite dpa.

Reactorul nr. 2 a fost deconectat de la rețea după detectarea unei defecțiuni la sistemul de control al părții non-nucleare a instalației, a indicat operatorul.

‘Tehnicienii au verificat sistemul și ulterior au înlocuit placa electronică afectată la un panou de comandă’, a declarat purtătorul de cuvânt al centralei, Marek Svitak, precizând că au loc verificări suplimentare.

Se așteaptă ca operațiunile reactorului să fie reluate în cursul zilei de joi.

Reactorul nr.1 nu a fost afectat și a continuat să funcționeze la capacitate maximă.

Reactorul nr. 2 fusese repornit abia în aprilie după operațiunile de mentenanță anuale care duraseră aproape două luni, timp în care fuseseră înlocuite unele dintre elementele de combustibil.

Inițial, reactorul fusese planificat să funcționeze timp de 16 luni până la următoarea revizie, o prelungire cu șase luni față de intervalul standard anterior.

Centrala nuclearoelectrică de la Temelin dispune de două reactoare cu apă sub presiune de tipul WWER 1000/320.

Oponenții centralei o consideră predispusă la defecțiuni din cauza combinației dintre tehnologia rusească a reactoarelor și sistemele de control americane.

Cehia are în plan să își majoreze ponderea energiei nucleare în mixul său energetic, de la circa o treime în prezent la peste jumătate până în 2040. Pentru aceasta, vor fi construite două reactoare la o a doua centrală, la Dukovany, în estul țării.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL

VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL