Cel puţin 13 iranieni au murit în timpul pelerinajului anual în Arabia Saudită, potrivit Teheranului

Cel puţin 13 pelerini iranieni au murit în timpul pelerinajului anual în Arabia Saudită, unde temperaturile au crescut brusc în ultimele zile, a anunţat sâmbătă presa de stat iraniană. „Începând cu 6 iunie, numărul total al pelerinilor iranieni care au murit în timpul hajj 2025 se ridică la 13”, a precizat unitatea de sănătate şi operaţiuni medicale a Semilunii Roşii iraniene, potrivit Irna.

Nu au fost oferite detalii cu privire la cauzele deceselor, dar sursa a precizat că „în ultimele zile, temperaturile din oraşele sfinte din Arabia Saudită au atins 47°C, ceea ce poate provoca insolaţii grave în rândul pelerinilor”. Numărul consultaţiilor medicale pentru pelerinii iranieni la centrele Semilunii Roşii din Medina şi Mecca, în vestul regatului, a ajuns la 138.900.

1300 de pelerini au murit în 2024

În acest an, 86.700 de iranieni au făcut marele pelerinaj la Mecca şi în împrejurimile sale, care tocmai s-a încheiat. În 2024, peste 1.300 de pelerini, inclusiv 22 de iranieni, au murit în timpul hajj, când temperaturile s-au apropiat de 52 de grade, potrivit autorităţilor.

Schimbările climatice sporesc frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură. Decesele care au avut loc anul trecut ilustrează vulnerabilitatea credincioşilor la aceste condiţii extreme. Anul 2024 a fost cel mai cald înregistrat vreodată, potrivit serviciului european Copernicus privind schimbările climatice.

Theodor Stolojan, despre măsurile fiscale: Înainte de a căuta noi taxe, trebuie să ne gândim ce sistem de impozite şi taxe avem în prezent, dacă este un sistem în regulă sau nu

UPDATE – Bucharest Pride – Peste 30.000 de persoane au participat la marş/ Cinci persoane, duse la Poliţie întrucât aveau un cofraj cu ouă, existând suspiciunea că doreau să le arunce în participanţi