Cel puţin nouă persoane au murit din cauza condiţiilor meteorologice extreme din estul Statelor Unite

Cel puţin nouă persoane au murit în estul Statelor Unite, dintre care opt în statul Kentucky, măturat de ploi abundente care au provocat inundaţii şi au dus la mobilizarea serviciilor de urgenţă, au anunţat duminică autorităţile locale, potrivit AFP.

„Putem confirma că am pierdut cel puţin opt locuitori din Kentucky ca urmare a acestui eveniment meteorologic”, a declarat duminică guvernatorul acestui stat, Andy Beshear.

Conform guvernatorului, majoritatea persoanelor care au murit au fost prinse de ape în vehiculele lor, printre victime numărându-se o mamă şi un copil. „Ne aşteptăm ca acest număr (de decese) să crească”, a avertizat el, în condiţiile în care peste 1.000 de persoane au fost salvate în cele 24 de ore care au urmat «catastrofei naturale» din Kentucky (centru-est), unde a fost declarată stare de urgenţă.

Guvernatorul a îndemnat, de asemenea, locuitorii să „stea departe de drumuri”. 

Potrivit presei americane, o altă persoană a murit în Atlanta, în Georgia (sud-est), în urma intemperiilor. Decesul a fost cauzat de un copac „extrem de mare” care s-a dezrădăcinat în timpul unei furtuni, înainte de a se prăbuşi în locuinţa sa duminică dimineaţa, potrivit unui responsabil local al pompierilor, căpitanul Scott Powel.

Părţi din centrul şi nord-estul Statelor Unite sunt în prezent afectate de un episod de frig, ploi şi vânt intens. Potrivit unei prognoze publicate duminică de Serviciul naţional de meteorologie (NWS), „o masă de aer arctic extrem de rece va coborî în centrul Statelor Unite în această săptămână, aducând o perioadă de frig record” şi „temperaturi care vor coborî până la -51 de grade Celsius.

UE plănuieşte restricţii la importurile de alimente, inspirate de politica lui Trump, potrivit FT

Trump spune că s-ar putea întâlni cu Putin „foarte curând” pentru a discuta despre Ucraina