Cele mai mari 10 despăgubiri primite de proprietari au depăşit 6 milioane lei (UNSAR)

”Cele mai mari 10 despăgubiri primite de proprietarii locuinţelor care erau complet asigurate au depăşit suma de 6 milioane lei”, conform unei analize realizate la nivelul asociaţiei pentru primele 9 luni ale anului trecut.

Incendiul este cauza tuturor acestor daune. Avem, aşadar, o nouă confirmare a faptului că incendiile pot avea urmări dezastruoase asupra bugetului unei familii, motiv pentru care se şi situează pe primul loc în topul riscurilor de care se tem românii, alături de cutremure.

”În fiecare zi, 19 locuinţe sunt afectate de incendii. Pe de altă parte, România este una dintre ţările cele mai expuse cutremurelor. De altfel, chiar mâine comemorăm 48 de ani de la cutremurul din 1977. În acest context, asigurarea locuinţei nu este doar o opţiune, ci o necesitate – mai ales că, în medie, doar 2 din 10 locuinţe sunt protejate complet de o poliţă de asigurare”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

“În ultimii ani, am observat o creştere semnificativă a despăgubirilor plătite pentru locuinţele afectate, ceea ce arată cât de vulnerabile sunt casele noastre în faţa mai multor riscuri. Protejarea completă a locuinţei trebuie să fie o prioritate pentru fiecare proprietar responsabil”, a precizat Alina Bărbulescu, specialist asigurări bunuri & proprietăţi în cadrul UNSAR.

În România, o locuinţă poate fi asigurată complet printr-o poliţă facultativă. Aceasta se poate încheia doar pentru locuinţele care sunt deja protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin includerea unor acoperiri suplimentare, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. De exemplu, se pot acoperi şi prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluţii în cazul unor urgenţe – prin intervenţia unor specialişti atunci când situaţia o impune (avarii instalaţii de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperişului, sistemelor/elementelor de acces în locuinţă etc.).

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Regele Charles l-a primit pe Justin Trudeau la reședința regală – Amenințările lui Trump sunt pe agendă

Elena Lasconi: Sunt mândră că USR face parte din ALDE, partid european care tocmai a obţinut din partea Rusiei statutul de organizaţie indezirabilă