Un centru de dezmembrări auto din judeţul Neamţ care funcţiona fără autorizaţie de mediu a fost amendat cu 40.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu. Aceştia au dispus încetarea activităţii, salubrizarea terenului şi predarea deşeurilor către un operator autorizat.
”Urmare a unui control efectuat de către comisari din cadrul Comisariatului Judeţean Neamţ al Gărzii Naţionale de Mediu pentru verificarea modului de gestionare a vehiculelor scoase din uz, a fost identificat un agent economic care desfăşura activitate de dezmembrări auto, fără a deţine acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, respectiv autorizaţie de mediu”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu Neamţ.
Sursa citată anunţă că s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.000 lei, conform Legii nr.212/2015 şi s-au dispus măsuri ce vizează interzicerea desfăşurării activitatiii de dezmembrări vehicule scoase din uz.
În plus, comisarii de mediu au dispus salubrizarea terenului şi predarea deşeurilor generate/vehiculele scoase din uz către un operator autorizat, cu respectarea prevederilor legale.


