Într-o sală comunitară din mica localitate poloneză Konskie, cercetătorul Roman Gula proiectează imagini cu lupi filmaţi cu camera ascunsă. Principalul său mesaj pentru locuitori: aceste animale nu reprezintă niciun pericol. De ani de zile, acest biolog monitorizează o haită de lupi care trăiesc într-o zonă împădurită din apropierea oraşului Konskie, la jumătatea distanţei dintre Varşovia şi Cracovia, potrivit Agerpres.
“Lupii au recolonizat pădurile poloneze”, declară el cu mândrie pentru AFP.
Carnivorul gri aproape că dispăruse din Polonia în anii 1950 din cauza vânătorii şi a războiului. Dar ţara găzduieşte acum aproximativ 3.600 de lupi, una dintre cele mai mari populaţii din Europa, unde specia a revenit remarcabil.
Cu toate acestea, Roman Gula şi oamenii de ştiinţă de pe întregul continent se tem că aceşti ani de progres s-ar putea sfârşi. Membrii Parlamentului European au schimbat recent statutul acestor animale de la “strict protejate” la “protejate”, deschizând calea pentru reluarea vânătorii chiar dacă în condiţii stricte.
Comisia Europeană a solicitat schimbarea pe motiv că răspândirea lupilor ameninţă oamenii şi animalele. Potrivit lui Roman Gula, decizia nu are nicio bază ştiinţifică şi marchează punctul culminant al unei campanii anti-lupi la nivel european.
“Lupii au fost demonizaţi încă din Vechiul Testament”, a declarat el pentru AFP. Acum, “este o decizie politică, parte a unor eforturi de dreapta de a controla natura”.
Potrivit lui, lupii sunt “îngroziţi” de oameni, îi evită cu orice preţ şi există multe modalităţi de a proteja animalele domestice.
“Europa întoarce spatele lupilor şi ştiinţei”, au remarcat organizaţiile de mediu într-o declaraţie recentă, acuzând europarlamentarii că poartă “războaie împotriva speciilor şi ecosistemelor noastre fragile”. Experţi subliniază că lupii, care sunt deosebit de dificil de urmărit, au devenit acum mai vizibili datorită videoclipurilor distribuite prin intermediul smartphone-urilor şi din cauza schimbărilor climatice, care îi obligă să părăsească pădurile uscate şi să caute hrană la marginea pădurilor.
Polonia a încercat să-i liniştească pe conservatori promiţând că nu va schimba regulile actuale, în baza cărora permisele de vânătoare de lupi rămân rare. Dar, potrivit lui Roman Gula, legile de protecţie sunt “slab aplicate”.
Trei observatori de lupi din diferite regiuni ale Poloniei au declarat pentru AFP că lupii echipaţi cu zgărzi GPS au fost împuşcaţi de vânători care au rămas nepedepsiţi.
Împreună cu cercetătoarea Joanna Toczydlowska, Roman Gula şi-a asumat misiunea de a informa oamenii despre lupii din zonele în care aceste animale s-au răspândit. Este o sarcină dificilă, deoarece vânătorii rămân influenţi în comunităţile mici.
În Konskie, un oraş cu 33.000 de locuitori, emoţiile sunt covârşitoare. Unii susţin că lupii sunt un pericol pentru animalele domestice şi cred că ar trebui vânaţi. Alţii, însă, sunt mândri că acest animal s-a întors pe teritoriul său original.
Antrenoarea sportivă Monika Cholewinska a venit la întâlnire pentru că “oamenii vorbesc din ce în ce mai mult despre lupi” şi voia să ştie cum să se comporte dacă vede unul. Profesoara Malgorzata Switagorska recunoaşte că “locuim lângă păduri şi cu siguranţă există o oarecare îngrijorare”.
Croindu-şi drum prin iarba înaltă şi uscată dintr-o pădure aflată la 40 de minute de Konskie, Roman Gula observă că încălzirea globală schimbă şi modul în care lupii vânează. “Cunosc această zonă; era odinioară o mlaştină, acum este complet uscată”, subliniază el.
Sabina Pieruzek-Nowak, care a petrecut decenii observând lupii în Polonia, consideră că schimbările în obiceiurile lor de vânătoare ar putea aduce beneficii. “Lupii aduc beneficii tangibile economiei umane”, spune ea. Pe măsură ce agricultura este practicată la o scară tot mai mare, animalele sălbatice precum căprioarele şi mistreţii se mută pe câmpuri pentru a găsi hrană, provocând pagube semnificative.
“Lupii le ucid pe câmpuri. Acestea sunt veşti bune pentru fermieri”, subliniază ea.
Politicienii care fac campanii împotriva lupilor au avut un efect devastator asupra reputaţiei animalului în Europa, spune Pieruzek-Nowak. Ea petrece mult timp demontând prejudecăţile despre lupi, răspândite pe reţelele de socializare şi în presa locală