CEZ va contesta blocarea contractului de 18 miliarde dolari pentru noile reactoare nucleare din Cehia

Anul trecut, Cehia a ales grupul sud-coreean KHNP pentru construcţia a cel puţin două noi reactoare de 1.000 de Megawaţi la centrala nucleară de la Dukovany. De asemenea, săptămâna trecută, Guvernul de la Praga a acceptat să preia o participaţie de 80% la compania de proiect EDU II, o subsidiară a grupului de utilităţi CEZ, care a fost înfiinţată pentru construirea noilor unităţi, în ideea de a reduce povara financiară asupra grupului CEZ.

Benes le-a spus jurnaliştilor că CEZ respectă decizia dar continuă pregătirile pentru proiect, în pofida contestaţiei depuse de grupul francez EDF şi va căuta să obţină despăgubiri în urma întârzierilor.

„Avem convingerea fermă că nu am încălcat nicio reglementare şi licitaţia va fi un succes, urmând să fie semnat contractul, nu am niciun dubiu în legătură cu asta”, a declarat Benes. Acesta este convins că CEZ a procedat corect iar cea mai înaltă instanţă administrativă va respinge decizia tribunalului.

Oficialii CEZ susţin că proiectul s-ar putea confrunta cu întârzieri dacă se va prelungi lupta în instanţă, şi este posibil să nu poată fi îndeplinit obiectivul a finaliza până în 2036 primul din cele două reactoare nucleare.

Miercuri, CEZ a informat că valoarea exactă pentru cele două reactoare va fi 407 miliarde de coroane cehe (18,57 miliarde de dolari), în costuri „overnight”, adică fără costul finanţării şi creşterile pe baza clauzelor privind inflaţia, şi supuse fluctuaţiilor cursului de schimb.

Aceasta va însemna că preţul electricităţii de la noile reactoare, inclusiv marja de profit a CEZ, va fi sub 90 euro per megawat oră, la preţurile din 2025, a informat CEZ.

Acest preţ va fi garantat de statul ceh, ca parte a ajutorului public pentru centrala nucleară de la Dukovany, alături de împrumuturile acordate pentru construirea reactoarelor.

EDF a depus o plângere împotriva Consiliul Concurenţei din Cehia (UOHS), care a respins contestaţia formulată de firma franceză faţă de licitaţia câştigată în luna iulie 2024 de grupul sud-coreean Korea Hydro & Nuclear Power Co (KHNP), privind pentru construcţia de noi reactoare nucleare în Cehia.

Guvernul ceh, care este acţionarul majoritar de la CEZ, avea programată pentru ziua de miercuri semnarea unui contract cu KHNP.

„Dacă contractul ar fi încheiat, ofertantul francez ar fi pierdut posibilitatea de a câştiga un contract public, chiar dacă tribunalul îi va da câştig de cauză în dispută”, a informat marţi tribunalul regional din Brno într-un comunicat de presă. Decizia acestui tribunal regional poate fi contestată la o instanţă superioară.

Consiliul Concurenţei din Cehia (UOHS) a informat că îşi menţine decizia anterioară de a respinge contestaţia depusă de EDF faţă de câştigarea licitaţiei de anul trecut de către coreenii de la KHNP. „A fost o decizie procedurală. Noi credem că decizia noastră a fost una corectă”, a declarat un purtător de cuvânt de la UOHS

Slovacia refuză planul UE de a opri importurile de gaze din Rusia până în 2027

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, la şedinţa CNS Cartel Alfa: România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări. De construcţie, nu de tensiune socială. Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai un astfel de cadru