CFR Călători anunță întârzieri în circulația unor trenuri

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, joi, ca urmare a prelungirii închiderii de linie dintre statiile Recaș-Remetea Mare cu încă două ore, programată inițial în intervalul orar 8.30-13.30 de către CFR SA, se înregistrează întârzieri ale unor trenuri.

Astfel, sunt afectate trenurile IR 73 Budapesta – Craiova, IR 72 Craiova – Budapesta, R 9192 Timișoara Nord – Băile Herculane, R 9575 Caransebeș – Timișoara Nord.

„În funcție de ora redeschiderii, este posibil să fie afectată și circulația altor trenuri. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, transmite compania.

Premieră în BOR. Patriarhul Daniel face verificări cu privire la finanțe, angajări și promovări în mănăstiri și parohii

ALERTĂ – CCR: Pensiile se vor impozita cu 10% peste pragul de 3.000 de lei / Impozitarea progresivă este neconstituțională