Potrivit unui comunicat al companiei, valoarea financiară estimată a contractului este de 48,69 milioane lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, şi din veniturile proprii ale CFR SA, precum şi din alte surse legal constituite.
Lucrările vor consta în: demontarea suprastructurii existente, pregătirea terenului de bază pentru terasament (nivelare, compactare, umpluturi cu materiale locale), realizare umpluturi în corpul terasamentului cu materiale necoezive, aşternere geotextile de separaţie, realizarea substratului căii de balast spălat de râu, remontarea suprastructurii cu materialele recuperate, înlocuirea şinelor rupte completare cu piatră spartă nouă şi traverse, lucrări tehnologice la linii (buraj, profilare şi stabilizare), aducerea terenului la forma iniţială.
Durata de implementare a contractului este de 120 de zile (4 luni), din care 30 de zile pentru proiectare şi 90 de zile pentru execuţia lucrărilor.
Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), termenul limită pentru primirea ofertelor fiind 25 noiembrie 2024.