in ,

CFR SA a semnat un contract de consultanţă de peste 15,6 milioane de lei pentru modernizarea lotului Nou Poarta – Caransebeş. Infrastructura va fi modernizată pentru viteze de circulaţie de maximum 120 km/h

CFR SA a semnat un contract de consultanţă de peste 15,6 milioane de lei pentru modernizarea lotului Nou Poarta – Caransebeş. Infrastructura va fi modernizată pentru viteze de circulaţie de maximum 120 km/h

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a semnat contractul de consultanţă şi supervizare pentru modernizarea lotului Nou Poarta – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean, cu o valoare de peste 15,6 milioane de lei, fără TVA. Acesta a fost atribuit Asocierii formate din TPF INGINERIE SRL, ISPCF SA şi VIO-TOP SRL şi are o durată totală de 195 de luni.

Proiectul contribuie la dezvoltarea infrastructurii de transport, care va fi modernizată pentru viteze de circulaţie de maximum 120 km/h, la consolidarea integrării economice a României în Uniunea Europeană şi la creşterea conectivităţii cu reţeaua feroviară europeană, se arată într-un comunicat al companiei.
CFR SA a anunţat, luni, că a fost semnat contractul de consultanţă şi super-vizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii “Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean”, Lotul 6: capătul X al P.O. Nou Poarta – Caransebeş, km 436+887 – km 474+046,53.
Contractul are o durată totală de 195 de luni, din care 12 luni pentru proiectare, 60 de luni pentru execuţia lucrărilor, 120 de luni pentru perioada de garanţie şi notificare a defectelor, precum şi 3 luni pentru perioada post-garanţie şi închiderea lucrărilor, se precizează în comunicat. De realizarea investiţiei se va ocupa asocierea formată din TPF INGINERIE SRL, ISPCF SA şi VIO-TOP SRL.
Finanţarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Contractul de consultanţă şi supervizare are rolul de a asigura monitorizarea etapelor de proiectare şi execuţie, verificarea respectării cerinţelor tehnice şi contractuale, urmărirea calităţii lucrărilor şi supravegherea investiţiei pe durata perioadei de garanţie şi notificare a defectelor. Obiectivul principal al investiţiei îl reprezintă creşterea atractivităţii şi competitivităţii transportului feroviar, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi a siguranţei în exploatare, se menţionează în comunicat.
“Proiectul prevede modernizarea liniei de cale ferată în conformitate cu Specificaţiile Tehnice de Interoperabilitate, pentru o infrastructură simplă sau dublă, electrificată la tensiunea de 25 kV şi frecvenţa de 50 Hz. Investiţia include realizarea sau reabilitarea instalaţiilor de centralizare electronică şi electro-dinamică în staţii şi pe linia curentă, precum şi implementarea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS Nivel 2. Aceste sisteme permit comandarea, controlul şi supravegherea circulaţiei trenurilor în conformitate cu cerinţele europene de siguranţă şi interoperabilitate, susţin reprezentanţii CFR SA.
“Infrastructura va fi modernizată pentru viteze de circulaţie de maximum 120 km/h, o sarcină maximă de 22,5 tone pe osie, trenuri cu lungimea de până la 740 de metri, un ecartament nominal de 1.435 mm, precum şi peroane înalte, cu lungimea de 400 de metri, în toate staţiile”, arată conducerea CFR SA.
Lucrările mai prevăd reabilitarea tunelurilor Feneş şi Tîmpa. În cazul tunelului Tîmpa, proiectul include lărgirea structurii pentru asigurarea gabaritului feroviar standard. De asemenea, vor fi construite două tuneluri noi, cu galerie simplă policentrică şi cale dublă. Este vorba de tunelul Poarta 2, cu o lungime de 550 de metri şi de tunelul Poarta 3, cu o lungime de 305 metri.
Proiectul mai cuprinde îmbunătăţirea geometriei traseului în plan şi în profil longitudinal, rectificarea curbelor, modernizarea instalaţiilor de electrificare, executarea lucrărilor de semnalizare şi telecomunicaţii şi creşterea capacităţii de tranzit.
De asemenea, în staţii sunt prevăzute intervenţii asupra construcţiilor existente, lucrări de igienizare şi modernizare, intervenţii la structuri şi măsuri pentru eficientizarea fluxurilor de circulaţie. În acelaşi timp, pentru reducerea impactului fonic vor fi montate panouri fonoabsorbante sau vor fi aplicate soluţii tehnice alternative.
“Prin realizarea investiţiei se urmăresc eliminarea blocajelor de pe această secţiune, reducerea timpilor de parcurs, creşterea siguranţei circulaţiei şi sporirea calităţii serviciilor de transport feroviar. Proiectul contribuie la dezvoltarea unei reţele TEN-T durabile, sigure, inteligente, intermodale şi reziliente în faţa schimbărilor climatice. Investiţia susţine mobilitatea naţională, regională şi locală, creşterea capacităţii de tranzit, reducerea emisiilor de carbon şi a consumului de energie, precum şi încurajarea transportului feroviar de călători şi de mărfuri”, precizează reprezentanţii CFR SA.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dâmbovița: Președintele PSD al CJ solicită public parlamentarilor din județ să nu voteze legea salarizării

Dâmbovița: Președintele PSD al CJ solicită public parlamentarilor din județ să nu voteze legea salarizării

Nicuşor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcţia de prim-ministru al Marii Britanii: Sunt convins că, sub conducerea sa, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale

Nicuşor Dan îl felicită pe Andy Burnham pentru numirea în funcţia de prim-ministru al Marii Britanii: Sunt convins că, sub conducerea sa, Regatul Unit va continua să contribuie activ la consolidarea păcii, a securităţii şi a cooperării internaţionale