Aflat vizită la Bruxelles săptămâna aceasta, ministrul chinez de externe, Wang Yi, ar fi declarat şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, că Beijingul consideră o înfrângere a Moscovei în Ucraina ca fiind un rezultat „inacceptabil” al conflictului, au scris South China Morning Post şi CNN, citând sub acoperirea anonimatului un oficial chinez.
Şeful diplomaţiei chineze şi-ar fi exprimat în privat la Bruxelles ostilitatea faţă de orice rezultat al conflictului ucrainean care ar fi defavorabil Moscovei, potrivit CNN. „China consideră că Uniunea Europeană nu poate susţine un astfel de scenariu”, a afirmat ministrul chinez în cadrul unei întâlniri tensionate de patru ore cu reprezentanţii blocului european.
În cadrul acestei discuţii, în care au fost abordate şi subiecte precum securitatea cibernetică, pământurile rare, dezechilibrele comerciale, Taiwan şi Orientul Mijlociu, Wang Yi şi-a motivat poziţia afirmând că un astfel de rezultat ar putea permite Statelor Unite să-şi îndrepte toată atenţia asupra Chinei.
Oficialul chinez citat ca sursă a acestor informaţii a declarat că „aceste remarci sugerează că Beijingul ar putea prefera un război prelungit în Ucraina, care ar împiedica Statele Unite să se concentreze asupra concurenţei cu China”. Această poziţie contrazice poziţia publică a Beijingului, care se declară neutru în acest conflict.
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă a Ministerului Afacerilor Externe chinez, purtătoarea de cuvânt Mao Ning, întrebată despre aceste informaţii, a reafirmat poziţia de lungă durată a Beijingului cu privire la conflict, scrie Le Figaro. „China nu intervine în problema ucraineană”, a reamintit ea. „Poziţia Chinei faţă de criza ucraineană este obiectivă şi coerentă: negocieri, încetarea focului şi pace. O criză ucraineană prelungită nu serveşte intereselor nimănui”, a punctat purtătoarea de cuvânt. Ea a adăugat că China doreşte o soluţie politică cât mai rapidă: „Vom continua să jucăm un rol constructiv alături de comunitatea internaţională pentru a găsi o ieşire (din război)”, a dat asigurări Mao Ning.
Aceste declaraţii ilustrează apropierea strategică persistentă dintre China şi Rusia, pe care Beijingul continuă să o susţină indirect, în ciuda războiului din Ucraina. Uniunea Europeană acuză, de altfel, mai multe companii chineze că au livrat Rusiei echipamente cu dublă utilizare, folosite pe câmpul de luptă.
La jumătatea lunii mai, Xi Jinping şi Vladimir Putin au apărat axa Beijing-Moscova ca factor de „stabilitate” şi „pace” în lume, liderul rus sperând la un sprijin sporit din partea Chinei în războiul său din Ucraina. Relaţia dintre China şi Rusia „nu este doar în interesul fundamental al celor două ţări şi al celor două popoare, ci este şi propice păcii”, a afirmat Xi Jinping, la o întâlnire cu omologul său rus la Beijing.
Gigantul asiatic este o salvare economică crucială pentru Rusia, care se confruntă cu sancţiuni occidentale severe luate pentru a o pedepsi pentru ofensiva sa militară din Ucraina. Abia întors dintr-o vizită în Franţa, Serbia şi Ungaria, Xi Jinping a apărat dreptul de a menţine relaţii economice normale cu vecinul său rus. China beneficiază în special de importuri de energie ieftină din Rusia. La începutul anului 2022, chiar înainte de declanşarea invaziei Ucrainei, cele două ţări au sărbătorit un parteneriat bilateral descris ca fiind „fără limite”.