”În faţa unor acte unilaterale de intimidare, [China] va lua măsurile necesare pentru a-şi proteja ferm drepturile şi interesele,” a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului Comerţului, He Yongqian, confoorm News.ro.
Aceasta a subliniat că Beijingul nu îşi doreşte dispute comerciale şi rămâne deschis la negocieri pentru rezolvarea problemelor. Anterior, autorităţile chineze au pus accent pe disponibilitatea de a dialoga, însă noua declaraţie reflectă o schimbare de ton.
Miercuri, şi Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a adoptat o poziţie similară.
”China deplânge şi se opune ferm deciziei SUA de a impune un tarif suplimentar de 10% asupra importurilor chinezeşti sub pretextul problemei fentanilului. Măsurile luate de China sunt necesare pentru a ne proteja drepturile şi interesele legitime.,” a declarat purtătorul de cuvânt Lin Jian, conform unei traduceri oficiale în limba engleză. „”
Declaraţiile oficiale vin la scurt timp după ce SUA au anunţat impunerea unor tarife de 10% asupra mărfurilor chinezeşti, măsură la care China a răspuns marţi prin instituirea unor taxe de până la 15% asupra gazului natural lichefiat şi altor produse americane, începând cu 10 februarie.
În plus, SUA au suspendat o facilitate numită ”de minimis”, ceea ce va creşte costurile pentru comercianţii chinezi care livrează direct produse către consumatorii americani.
Joi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Comerţului chinez a îndemnat SUA să creeze un mediu ~echitabil şi previzibil” pentru comerţul electronic transfrontalier.