România nu își poate permite să ignore riscurile ridicate de atacurile cu drone marine ale Ucrainei asupra navelor și infrastructurii rusești din Marea Neagră, care sunt parte a unui război în care energia, transportul maritim și exporturile de petrol rusesc au devenit arme economice la fel de importante ca rachetele și tancurile rușilor, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
”Orice navă suspectată că participă la alimentarea mașinii de război ruse poate deveni o țintă, iar proximitatea rutelor maritime și a infrastructurii petroliere românești amplifică pericolul. La fel de gravă este pasivitatea autorităților române. Tolerarea zonelor gri, lipsa transparenței și controalele insuficiente nu fac decât să crească riscurile economice și de securitate pentru România. Într-un context de război, indiferența privind motorina care ajunge în România nu este neutralitate. Este o formă de complicitate prin inacțiune. Poate că mai importantă decât ancheta privind explozia dronei de la Constanța, este ancheta produselor petroliere rusești care ajung mascat în România, a schimburilor de petrol de la navă la navă care se produc în apele teritoriale românești sau în imediata apropiere a acestora. De ce? Pentru că aceste operațiuni sunt vânate de dronele ucrainiene, iar dacă ele se întâmplă în apropierea României, înseamnă că România este în pericol pentru că tolerează să se întâmple acest lucru”, susține președintele AEI, Dumitru Chisăliță, în documentul menționat.
Potrivit AEI, dacă drona de la Constanța ar fi declanșat un incendiu major la Oil Terminal, rezultatul ar fi fost o perioadă de câteva luni cu prețuri mai mari, importuri reorganizate și utilizarea stocurilor strategice. Pe baza dimensiunii infrastructurii afectate, probabil s-ar fi redus cu 30-50% capacitatea de import maritim pe termen scurt și o creștere a prețului motorinei cu aproximativ 5-15%.
”În ultimii ani, piața globală a petrolului a devenit nu doar o castă economică, ci și un câmp de confruntare geopolitică și armată…Din Kazahstan până în România, lanțul petrolului ilustrează cum geopolitica și economia se împletesc într-un sistem complex, unde fiecare perturbare are efecte regionale”, explică Chisăliță.
Potrivit AEI, datele globale arată o schimbare profundă a fluxurilor petroliere. Înainte de războiul din Ucraina, Uniunea Europeană era unul dintre principalii importatori de petrol rusesc. Astăzi, cea mai mare parte a exporturilor Rusiei merge către Asia. ”Această reconfigurare nu a eliminat dependențele energetice, ci le-a redistribuit. Conductele, terminalele și rafinăriile rămân puncte strategice într-o economie globală în care energia continuă să fie una dintre principalele monede geopolitice”, a concluzionat președintele AEI.


