in ,

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 – 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan.

‘În momentul de față, se lucrează și în zilele acestea, adică astăzi, mâine, luni va fi decizia în ceea ce privește repornirea Unității numărul 2 de la Cernavodă. Elementele sunt determinate de evoluția debitului Dunării în momentul de față, dar premisele sunt unele îmbucurătoare’, a afirmat Chisăliță, cu prilejul vizitei efectuate împreună cu premierul Luca Niculescu la centrala nuclearoelectrică.

La rândul său, directorul CNE Cernavodă, Romeo Urjan, a explicat că nivelul apei este în prezent de 2,08 metri, suficient pentru funcționarea Unității 1, însă repornirea Unității 2 depinde de mai mulți parametri tehnici.

‘Nivelul măsurat la CNE Cernavodă în acest moment este de 2 metri. Mai precis, 2,08 metri local, nivel Marea Baltică. Este suficient pentru funcționarea Unității 1. Pornirea Unității 2 este un proces mai complex. De ce? Pentru că nu depinde doar de nivelul Dunării, care trebuie să mai crească cel puțin cu 10 – 15 centimetri din momentul de față, dar funcționarea Unității 1 prin cele trei pompe mari de răcire influențează și nivelul la Unitatea 2’, a explicat Urjan.

Acesta a precizat că luni va fi efectuată o analiză a nivelului apei, a prognozei hidrologice și a influenței funcționării Unității 1 asupra condițiilor necesare repornirii Unității 2.

‘Și atunci, luni, ar trebui să facem o analiză asupra nivelului, asupra prognozei și asupra influenței funcționării Unității 1 asupra Unității 2, datorită pompelor care reduc nivelul local. Deci sunt mai mulți parametri care decid repornirea Unității 2 și vor fi luați în considerare luni, în cursul zilei de luni’, a adăugat directorul centralei.

Ministrul Energiei a subliniat și importanța repornirii Unității 1 pentru reducerea importurilor de energie electrică, în special în orele de seară.

‘Astăzi suntem aici pentru a marca acest moment, un moment în care putem să discutăm de ceea ce așteptam de multe, multe zile, și anume repornirea Unității numărul 1 de la Cernavodă. Așa cum spunea și domnul prim-ministru, în perioada următoare va atinge maximul de producție și, practic, discutăm despre o cantitate importantă de energie pe care, cu siguranță, nu va trebui să o mai importăm în orele de seară, în special, aspect care va crește reziliența sistemului energetic național’, a declarat Chisăliță.

Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Vizita premierului și a ministrului Energiei vine după ce Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în după-amiaza zilei de vineri.

Miercuri, au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată și Unitatea 2.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Baschet – NBA: Doncic a reușit 53 de puncte pentru Los Angeles Lakers în meciul cu Portland Trail Blazers

Baschet – NBA: Doncic a reușit 53 de puncte pentru Los Angeles Lakers în meciul cu Portland Trail Blazers

VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă

VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă