in ,

Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă

Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă

Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță.

‘Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în care, practic, foarte multe situații s-au suprapus cum, din păcate, nu am mai întâlnit până la momentul de față. Asta presupune să acordăm atenție la ceea ce înseamnă potențiale situații cu care ne putem confrunta în această iarnă. Tocmai de aceea, principala mea activitate și principala mea concentrare în perioada imediat următoare va fi cum pregătim această iarnă. Este foarte important să încercăm să facem cât mai multe scenarii cât mai realiste, să ne pregătim pentru foarte multe situații care pot să apară, ținând seama și de istoricul anilor trecuți, ținând seama și de ceea ce înseamnă elementele noi care au apărut în acest an. Aici discut, în primul și în primul rând, de ce s-a întâmplat cu seceta care a modificat destul de mult energia produsă din diverse surse. Una dintre primele acțiuni, dacă nu chiar prima acțiune, va fi a discuta cu comandamentele de iarnă, a face diverse scenarii, de așa natură încât să încercăm să trecem cu bine această iarnă’, a spus Chisăliță.

Acesta a menționat, totodată, că piața de energie din România ar avea nevoie de 12 luni pentru a trece de la zona reglementată la una de tip liber.

‘Cred că e foarte important să avem în vedere că pentru a trece dintr-o piață reglementată sau semi-reglementată într-o piață liberă, e nevoie de timp. Acest timp, practic, e necesar pentru a realiza diverse stadii în care, în primul și în primul rând, ofertele să fie pregătite pentru consumatori, în care consumatorii să fie pregătiți ca, dintr-o situație în care primeau un preț, la un moment dat după o anumită Ordonanță, să treacă într-o zonă în care să-și urmărească interesele, să-și urmărească ofertele și să facă aceste contractări. Din punctul meu de vedere, timpul minim este de 12 luni.
Ce pot să vă zic este că, inclusiv în programul de guvernare, am propus realizarea unei analize, pentru că, în toate aceste situații, nu discutăm doar de un singur element, ci discutăm de fapt de un complex de stakeholderi. Ceea ce cred, însă, este că, pentru a trece de la o piață semi-reglementată la o piață liberă, e nevoie de 12 luni (…) În același timp, trebuie să spunem că e foarte important ca ceea ce înseamnă mixul energetic să fie făcut și gândit de așa natură, încât să asigurăm continuitatea, să asigurăm siguranța și securitatea României’, a subliniat Dumitru Chisăliță.

În ceea ce privește reactoarele modulare de la Doicești, ministrul propus al energiei a susținut că acest proiect trebuie să fie analizat într-un mod corespunzător.

‘Cred că acolo trebuie să fie o analiză complexă și, ulterior, trebuie să se ia o decizie față de ceea ce înseamnă acest complex. În același timp, din punctul meu de vedere, cred că noile tehnologii, inclusiv în domeniul nuclear, sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, doar că ele trebuie să se bazeze pe competitivitate, pe evaluări tehnico-economice reale, pe un element real de a fi sustenabil în piață. Cu siguranță, trebuie făcută o analiză’, a afirmat Chisăliță.

Membrii comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat au avizat pozitiv mandatul de ministru al Energiei pentru Dumitru Chisăliță, în cadrul audierilor din Parlament, organizate luni.

Din totalul parlamentarilor prezenți, s-au acordat 39 de voturi ‘pentru’, opt voturi ‘împotrivă, fiind consemnată și o abținere.

Dezbaterile au avut loc în prezența membrilor din Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, și Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, precum și din Comisia economică, industrii și servicii, turism și antreprenoriat și Comisia pentru energie, infrastructura energetică și resurse minerale din cadrul Senatului.

Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile au început la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniștri își vor prezenta prioritățile în comisii și vor răspunde întrebărilor parlamentarilor.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)

VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)

Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului