in ,

Ciclism: Americanul Brandon McNulty a abandonat Turul Franței în etapa a 18-a

Ciclism: Americanul Brandon McNulty a abandonat Turul Franței în etapa a 18-a

Ciclistul american Brandon McNulty, coechipierul lui Tadej Pogacar din echipa UAE Team Emirates, a abandonat Turul Franței joi, în timpul etapei a 18-a, în timp ce mai mulți cicliști din echipa cu tricoul galben sunt bolnavi, transmite AFP.

McNulty, care era pe locul 18 în clasamentul general, la peste 53 de minute în spatele liderului Pogacar, s-a dat jos de pe bicicletă la scurt timp după un sprint intermediar, la aproximativ 50 de kilometri de sosire. El pedala de mai multe minute chiar în fața mașinii de abandon, care circulă în spatele ultimului concurent dintr-o cursă pe șosea.

Cu o zi înainte, un alt ciclist din echipa UAE Team Emirates, britanicul Adam Yates, a terminat printre ultimii etapa, suferind de gastroenterită.

La startul de la Voiron, joi, belgianul Tim Wellens, de asemenea component al UAE Team Emirates, a spus că mai mulți cicliști din echipă erau bolnavi, explicând că el însuși nu era în formă prea bună, suferind de dureri în gât.

Wellens a explicat că cicliștii echipei UAE Team Emirates stau în camere individuale la hotel și că cei bolnavi mâncau separat: ”Dar Tadej (Pogacar) arată în continuare foarte bine”.

Ecuadorianul Richard Carapaz (EF Education – EasyPost) a câștigat joi, în solitar, cea de-a 18-a etapă a Turului Franței, prima dintre cele trei etape montane din Alpi, în timp ce Pogacar se menține lider și este urmat la 4 min. 32 sec. de belgianul Remco Evenepoel (Red Bull – Bora – Hasngrohe) și la 6 min. 51 sec. de mexicanul Isaac Del Toro (UAE Emirates).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Buzău: Dronă doborâtă de un avion F-16 NATO în zona Padina-Pogoanele

Buzău: Dronă doborâtă de un avion F-16 NATO în zona Padina-Pogoanele

Piața Matache aduce în weekend gusturile verii și cinema în aer liber

Piața Matache aduce în weekend gusturile verii și cinema în aer liber