După ce a suferit o căzătură în timpul Turului Spaniei, în luna august, într-un moment când domina cursa, ciclistul sloven Tadej Pogaèar și-a exprimat duminică dorința de a reveni anul viitor pentru a câștiga singurul Mare Tur care îi lipsește din palmares, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF.
Câștigător a trei etape și lider incontestabil al clasamentului general înainte de abandonul său, Tadej Pogacar a vorbit despre căzătura suferită în timpul etapei a 8-a din Vuelta, provocată de o ‘piatră mare’.
‘Accidentarea a fost destul de gravă. A durat destul de mult până am putut să mă urc din nou pe bicicletă. Odată ce umărul a început să funcționeze din nou normal și nu mai aveam sechele sau amețeală, am reușit să revin în formă. Am fost și în vacanță. Am început să mă antrenez pe un aparat de antrenament fix (home trainer) și să urmez ședințe de fizioterapie, spunându-mi că aș putea participa la Campionatele Europene, ceea ce mi-a oferit o motivație suplimentară pentru recuperare. Însă, cu ceva mai puțin de două săptămâni înainte de campionate, a trebuit să accept realitatea: nu avea niciun sens să concurez. Dacă aș fi căzut din nou, consecințele ar fi putut fi foarte grave, iar riscul pur și simplu nu merita’, a explicat Pogacar pentru presa slovenă, în timpul unui turneu de golf caritabil desfășurat în țara sa.
Slovenul și-a dezvăluit apoi cele trei obiective principale pentru sezonul următor: Turul Franței, Turul Spaniei și Campionatele Mondiale. ‘Scopul ar fi să combin Campionatele Mondiale cu Turul Franței și Vuelta. Deoarece Vuelta nu a decurs tocmai conform planului în acest an… Deși aș prefera să particip în Giro, va trebui, la un moment dat, să bifez și Vuelta. Cred că acesta va fi obiectivul pentru anul viitor’, a spus el.
Revenit la antrenamente de săptămâna trecută, Pogacar va călători săptămâna viitoare la Abu Dhabi, alături de echipa sa, UAE, pentru a onora o serie de angajamente. ‘Va fi, de asemenea, o ocazie de a ne așeza la masă cu conducerea echipei și de a discuta despre obiectivele mele’, a conchis dublul campion mondial. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Ady Ivaşcu)


