Ciclistul sloven Tadej Pogacar, victima unei căzături violente care l-a forțat să se retragă din Turul Spaniei, sâmbătă, a suferit o fractură cu deplasare la clavicula stângă, care va necesita o intervenție chirurgicală, a anunțat echipa sa, citată de AFP.
”Starea sa este stabilă. În urma unui examen medical amănunțit la spital, Tadej a fost diagnosticat cu o comoție cerebrală, o fractură deplasată a claviculei stângi, o fractură stabilă a vertebrei cervicale C7 și multiple abraziuni”, a precizat UAE Team Emirates într-un comunicat.
”Din fericire, nu are alte leziuni grave sau sechele neurologice”, a adăugat echipa slovenului, precizând că Pogacar ”va trebui să fie supus unei intervenții chirurgicale la claviculă, care va fi amânată ca măsură de precauție din cauza comoției cerebrale”.
Superstarul ciclismului a căzut sâmbătă cu aproximativ 30 km înainte de sosirea etapei 8-a din La Vuelta, cursă pe care o domina, după ce a câștigat pentru a cincea oară Turul Franței, în iulie.
Numărul unu mondial a încercat inițial să se urce din nou pe bicicletă înainte de a renunța și a părăsi cursa iberică într-o ambulanță.
Deși echipa sa nu a specificat un timp de recuperare, este probabil ca Tadej Pogcar să nu își poată apăra titlul la Campionatele Mondiale pe șosea programat la sfârșitul lunii septembrie la Montreal, în Canada.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


