Campionul Italiei, Jonathan Milan, a câștigat prima etapă a Turului Poloniei, desfășurată luni între Gdyna și Koszalin, preluând tricoul galben rezervat liderului cursei, informează AFP.
Milan, component al echipei Lidl-Trek, a fost cronometrat pe distanța de 234,2 km în 5h 04 min 11 sec, reușind să-l devanseze la sprint pe francezul Paul Magnier (Soudal Quick-Step), clasat pe locul secund. Podiumul a fost completat de britanicul Noah Hobbs (EF Education).
În clasamentul general, Jonathan Milan are un avans de 2 dec față de polonezul Kmil Malecki (Pinarello), care s-a aflat în grupul participanților la sprintul final și care a câștigat câteva secunde de bonificație grație sprinturilor intermediare. Magnier este al treilea, la 4 sec de lider.
Turul Poloniei continuă marți cu etapa a doua, între Miedzyzdroje și Szczecin (150.1 km).
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)


