Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, sfânta celor aflați în nevoi, aduce împreună la Iaşi, în fiecare an, pelerini din ţară şi din străinătate.
Anul acesta, 2024, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”, alături de sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
***
Sfânta Parascheva, prăznuită în ziua de 14 octombrie, s-a născut în localitatea Epivat de pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam. Deşi viaţa ei pământească a fost de numai 27 de ani, nevoinţele sale ascetice şi dorul pentru desăvârşire au făcut-o bineplăcută înainte lui Dumnezeu.
Cei doi copii ai familiei, Parascheva şi Eftimie, fratele său mai mare, au primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. Eftimie a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală şi, pentru sfinţenia vieţii lui, a ajuns episcop al Matidiei. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Heracleea Pontului. Aici a început ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii.
După cinci ani a plecat la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, şi a rămas mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.
În aşezământul de la Iordan s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune erau desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi dragostea pentru Hristos.
„Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi: îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu”, spune părintele Ioanichie Bălan („Patericul Românesc”).
La vârsta de 25 de ani, povăţuită fiind de îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat.
Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Cuvioasa Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul său, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost găsite întregi în pământ şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare.
În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Sfintei Parascheva la Târnovo, unde au stat încă 160 de ani, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai târziu, patriarhul Eftimie al Bulgariei a scris „Viaţa Cuvioasei Parascheva” şi a trecut-o în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cultul Sfintei Parascheva a trecut şi la nordul Dunării.
În 1393, sfintele ei moaşte au fost dăruite lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386-1418), iar după trei ani, turcii le-au dat cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le-a strămutat la Belgrad, unde au rămas 125 de ani.
După ocuparea Serbiei de către turci, în 1521, moaştele Sfintei Parascheva au fost luate şi duse în palatul sultanului din Constantinopol. Au fost apoi răscumpărate de Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi au rămas în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani.
În 1641, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653; mai – iulie 1653), care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.
Moaştele Preacuvioasei Parascheva au ajuns în Iaşi în anul 1641, la 13 iunie, şi au fost aşezate cu multă cinste în biserica atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.
„Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră”, spune părintele Ioanichie Bălan.
„Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori, despre o minune petrecută la racla sfintei, la 14 octombrie 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:
– Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
– Dumnezeu să vă binecuvânteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!
În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfânta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!”. (surse: „Patericul Românesc”, arhimandrit Ioanichie Bălan; ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; ansamblulmitropolitaniasi.ro; https://doxologia.ro)
***
Din cântările închinate cinstirii ei descoperim importanţa sărbătorii din 14 octombrie când facem „pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi”
Urmărind firul naraţiunii liturgice din cadrul slujbelor serbării Cuvioasei, vedem că ea a ales din „tânără vârstă” „calea cea dreaptă a Raiului”. Sfânta „din fire” era „milostivă” şi „dezbrăcând haina cea scumpă a dat-o săracilor”. Iar „nădăjduind în Hristos”, s-a sălăşluit în pustie, „petrecând viaţă îngerească”, a biruit toate ispitele şi şi-a „topit trupul prin post şi priveghere, prin arşiţă şi ger”, „întărindu-şi mintea întru Dumnezeu”. Ea a iubit „viaţa pustnicească”, de aceea a urmat întru totul lui Hristos, alegând calea „luptelor pustniceşti” şi nevoindu-se „cu postul, cu rugăciunile”, iar „cu picăturile lacrimilor” a stins „cărbunii patimilor”, învrednicindu-se de laudă.
Cuvioasa Parascheva a „strălucit cu faptele bune” şi a urmat „viaţa celor fără de trup”, trăind „ca un înger pământesc”. Nevoindu-se „cu înfrânarea şi rugăciunile cele îndelungate, cu postul şi privegherea”, s-a arătat „vas preacinstit dumnezeiescului Duh” şi a ajuns „la limanul sfinţeniei”. Prin priveghere Cuvioasa „toate le-a umplut de lumină”, iar prin aspra postire a părăsit ispitirea trupească, dobândind „viaţa cea nestricăcioasă” şi veşnică.
Din imnografia Utreniei aflăm că „din pruncie” Cuvioasa Parascheva pe sine „s-a făgăduit lui Hristos Dumnezeu” şi de Domnul „fiind întărită, patimile trupeşti le-a supus”, primind „cununa răbdării din mâna Lui”.
Prin înfrânare, post şi fapte bune a dobândit sfinţenia şi pomenirea veşnică. Pentru că ea dorind viaţă îngerească a mers „în pustietăţi şi patimile trupeşti supunându-le, întocmai cu îngerii s-a arătat”. Iar după moarte „s-a arătat ca şi cum ar fi fost vie”, deoarece „moartea ca o umbră a socotit-o, mergând la Dumnezeu, în mâinile Căruia şi-a dat sufletul”. Pentru aceasta „pomenirea ei rămâne în veci” şi chiar dacă „s-a mutat de la cele pământeşti”, stând cu îngerii înaintea lui Hristos, pururea se roagă pentru noi.
Ea este „rază luminată, povăţuitoarea celor rătăciţi, celor înviforaţi ocârmuitoare celor ce se clatină întru cele cumplite, tărie şi zid nesurpat”. Iar pentru că a împlinit voia lui Dumnezeu a primit de la El darul facerii de minuni. Cei care-i cer ajutorul pot da mărturie de minunile pe care Dumnezeu le-a săvârşit prin sfintele ei moaşte care de aproape patru veacuri se află la Iaşi.
După cum aflăm din Sinaxar, „minunile Sfintei Cuvioase Parascheva nu au fost doar cu noi, ci cu întreaga Ortodoxie”. Prezenţa ei la Iaşi, „prin sfintele sale moaşte, s-a dovedit o mare binecuvântare pentru poporul român binecredincios”. Ea „n-a încetat să săvârşească minuni în toate perioadele istoriei pentru cei ce o cinstesc cu dragoste”.
Biserica ne cheamă la 14 octombrie „să o lăudăm întru cântări duhovniceşti” pe cea care este „lauda pustnicilor, podoaba fecioarelor, frumuseţea celor iubitori de tăcere, mângâietoarea celor întristaţi, cercetătoarea celor bolnavi şi ajutătoarea celor din nevoi, pe Parascheva cea de Dumnezeu înţelepţită, care izvorăşte tuturor tămăduiri”.
Din secolul 17, mii de pelerini, an de an, merg la Iaşi să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de sărbătoarea ei şi se roagă pentru ajutor şi mângâiere. Ea este pentru ei Vinerea Mare sau Sfânta Vineri, prin mijlocirile căreia primesc de la Dumnezeu: vindecare, sprijin, ajutor şi folos duhovnicesc. Deoarece ştiu din Acatistul ei că este „vrednică mijlocitoare către Domnul”, „mângâierea oamenilor”, „întărirea credincioșilor”, „mare folositoare a sufletelor”, „vindecătoarea de răni ale trupurilor”, „sprijinitoarea bătrânilor”, „miluitoarea săracilor”, „risipitoare de furtuni”, „dătătoare de mângâieri”, „leacul durerii”, „grabnică ajutătoare” şi „mult folositoare”.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este darul lui Dumnezeu pentru noi, deoarece ea este „fierbinte rugătoare şi puternică ocrotitoare în ceruri”. De aceea şi noi la sărbătoarea ei „ne veselim duhovniceşte” şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne mântuiască prin rugăciunile Cuvioasei „de toată neputinţa şi nevrednicia”, închinându-i imnul de laudă: „Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”.
