Ciolacu afirmă că, fără rezerve, ar fi recomandat votarea Elenei Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dar lucrurile s-au schimbat: Marea problemă este când nu mai ai limite / Îmi ataci familia, ataci de dimineaţa până seară PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, fără rezerve, ar fi recomandat votarea Elenei Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, însă preşedintele USR a omorât orice punte de comunicare între oameni politici.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat, într-un podcast difuzat joi seară, că, la cum a arătat contextul politic după primul tur al alegerilor prezidenţiale, fără nicio rezervă ar fi cerut colegilor să o voteze pe Elena Lasconi.

”Când cred că este mai bine pentru ţară într-o anumită direcţie, n-am nicio reţinere, cu toate costurile. În acel context cred că cel mai bine era ca noi să votăm cu Elena Lasconi”, a declarat Ciolacu.

Ulterior, însă, preşedintele USR a trecut la atacuri la persoană şi i-a atacat familia, lucru care nu se face.

”Marea problemă este când nu mai ai limite, când tu, de fapt, omori, orice punte între oameni politici, când intri într-o zonă privată (…) şi apoi ai credinţa că eu te mai pot ajuta pe tine (…) După 30 de ani de politică trebuie să învăţăm care sunt liniile roşii şi să le respectăm (…) dar îmi ataci familia, ataci de dimineaţa până seară, tu, doamna Lasconi, ataci PSD nu te aştepta ca această corabie imensă să cârmească imediat pentru că nu se poate. Dacă ar fi rămas în acea logică, cu toate costurile, câ aveam nişte costuri politice importante, aş fi susţinut-o pe doamna Lasconi, că aşa era mai bine pentru ţară”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

 

 

 

Carlo Ancelotti despre Mbappé: ‘poate ajunge la nivelul lui Cristiano Ronaldo’

Marcel Ciolacu, despre Nordis: Nu-s de acord cu ce s-a întâmplat acolo. Cât e de legal, de ilegal, nu e treaba mea / Am plătit costul politic / Îmi ceri demisia că am zburat cu un avion, unde am plătit bilet