Ciolacu, replică rapidă pentru Ciucă: ‘Pentru prima dată îmi este și jenă să vă răspund’

„Domnule Ciucă, pentru prima dată îmi este și jenă să vă răspund. Acest circ de-a opoziția nu ajută pe nimeni. Și nici pe dumneavoastră!

Românii așteaptă altceva de la un om de stat. În primul rând așteaptă asumare. Iar tot ceea ce a invocat Comisia sunt lucruri petrecute în mandatul dumneavoastră.

Din fericire, lucrez foarte bine cu dl ministru Burduja și vom corecta toate nenorocirile făcute în companiile din energie de fostul ministru Virgil Popescu, colegul dvs.

Lucrez foarte bine cu ministrul Transporturilor și probabil că ați sesizat că astăzi un alt coleg al dumneavoastră și-a dat demisia în sfârșit de la Metrorex.

Lucrez foarte bine cu SGG-ul condus de PNL și vom relua cât mai repede procedurile la AMEPIP.

Lucrez foarte bine cu toată lumea, domnule Ciucă, ca să corectăm ceea ce s-a greșit și să nu pierdem niciun euro din PNRR.

Mai rămâne un singur lucru, pe care însă trebuie să-l decidem împreună în Coaliție: care este cea mai bună decizie pentru micii antreprenori, pe care clamați că îi susțineți.

Avem nevoie de asumarea unei decizii politice clare cu privire la pragul pentru microîntreprinderi. Acela pus în PNRR de guvernul de dreapta condus de președintele PNL de la acea vreme- dl. Cîțu!

Oamenii trebuie să știe: avem de ales între a scădea pragul la microîntreprinderi și a lua în jur de 300 de milioane de euro sau a renunța la bani și a păstra cuantumul actual de 500 de mii de euro.

Vreți nu vreți, domnule Ciucă: sunteți parte a deciziei! Asumați-vă!”, scrie Marcel Ciolacu pe Facebook.

Comisia propune suspendarea parțială a plății, în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau țintele restante. Nu este precizată nicio sumă.

Comisia a transmis marți că a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a celor șase ținte și a 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de 2 miliarde de euro (fără prefinanțare) în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, elementul central al programului NextGenerationEU.

Cea de-a treia cerere de plată acoperă etape importante din realizarea a 37 de reforme și a 17 investiții care vor genera schimbări pozitive pentru cetățenii și întreprinderile din România în următoarele domenii: tranziția verde și digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale și de pensii, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, buna guvernanță, educația și managementul apei, al deșeurilor și al pădurilor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Constanţa: Două femei au murit după ce două autoturisme s-au ciocnit, între Agigea şi Techirghiol/ Unul dintre şoferi avea o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat

China duce spionajul la un alt nivel: magnitudinea întrece operațiunile Kremlinului din Războiul Rece