Ciolacu s-a întâlnit cu asociaţiile rezerviştilor militari: Susţin cu fermitate adoptarea proiectului de eliminare a inechităţilor privind pensiile militare / Apel către competitorii politici să nu mai folosească instituţiile în lupta electorală

Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari, acesta afirmând că susţine cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat, săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni şi la Senat. Şeful Executivului a făcut apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală, după ce preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut să susţină proiectul de lege semnat de PNL.

”Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi Guvernul României susţin adoptarea în Parlament, într-un termen cât mai scurt, a proiectului pentru eliminarea inechităţilor privind pensiile militare, respectiv propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat”, anunţă Guvernul într-un comunicat. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii asociaţiilor rezerviştilor militari.

”Respectul faţă de militari înseamnă, pentru mine, în primul rând respectarea drepturilor. Susţin cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechităţile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat: săptămâna viitoare va fi aprobat în Camera Deputaţilor, iar în două săptămâni va trece şi de Senat. Fac apel către toţi competitorii politici să nu mai folosească instituţiile statului în lupta electorală. Armata României, Poliţia Română şi toate celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Guvernul României precizează că a aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri 23 octombrie 2024 punctul de vedere cu privire la această iniţiativă legislativă.

La întrevederea premierului Marcel Ciolacu au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona-Bucura Oprescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a cerut, din nou, premierului Marcel Ciolacu şi PSD să susţină proiectul de lege liberal pentru eliminarea inechităţilor privitoare la pensiile militarilor.

”Le spun deci celor din PSD: ţineţi-vă de cuvânt, nu mai tergiversaţi, faceţi ce trebuie pentru militarii în rezervă, dacă vreţi să vă mai creadă lumea că ajutaţi pensionarii, atunci susţineţi actualizarea pensiilor pentru militari”, a arătat el.

Curtea de Conturi a României va beneficia de experienţa omologilor din Republica Coreea în formarea personalului de audit

Beyoncé va participa la mitingul Kamalei Harris din Houston