Circulaţie alternativă pe DN 16, în Bistriţa-Năsăud, după ce un TIR a rămas imobilizat pe drum din cauza poleiului/ Ceaţa reduce vizibilitatea sub 150 de metri, pe autostrăzile A3 Bucureşti-Braşov şi A0 Centura Nord Bucureşti

Circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ, vineri dimineaţă, pe DN 16 Reghin-Cluj-Napoca, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un TIR a rămas imobilizat pe şosea, din cauza poleiului. De asemenea, ceaţa reduce vizibilitatea sub 150 de metri, pe autostrăzile A3 Bucureşti-Braşov şi A0 Centura Nord Bucureşti.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un sens, pe DN 16 Reghin-Cluj-Napoca, în zona localităţii Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un TIR a rămas imobilizat pe suprafaţa de rulare din cauza carosabilului alunecos (polei). În zonă acţionează utilaje care împrăştie material antiderapant.

Astfel, se estimează reluarea normală a traficul rutier după ora 7:00.

De asemenea, este semnalată ceaţă, care scade vizibilitatea în trafic sub 150 de metri, pe autostrăzile A3 Bucureşti-Braşov şi A0 Centura Nord Bucureşti.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A2 Bucureşti-Constanţa, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună şi valori de trafic normale, excepţie făcând autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, unde se înregistrează aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală, începând din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov.

Trafic îngreunat este semnalat şi pe Centura Capitalei, pe raza localităţilor Chiajna, Domneşti, Bragadiru şi Pantelimon.

Poliţiştii rutieri au transmis recomandări şoferilor pentru siguranţa în trafic în sezonul rece:

– informarea prealabilă cu privire la condiţiile meteorologice şi starea drumurilor de pe traseul care urmează a fi parcurs, precum şi posibilitatea utilizării unor rute alternative;

– echiparea autovehiculului cu anvelope de iarnă (acestea trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile ”M+S”, ”M.S.”, ”MS” sau ”M&S”), în cazul deplasării pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei;

– verificarea nivelului lichidului de parbriz, care să fie rezistent la îngheţ;

– îndepărtarea completă a zăpezii/gheţii de pe parbriz, oglinzi, faruri şi plafon, înaintea deplasării pe drumurile publice;

– utilizarea, pe cât posibil, a frânei de motor, în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă;

– evitarea bruscării comenzilor autovehiculului şi efectuarea oricărei manevre numai după o temeinică asigurare;

– adaptarea vitezei la condiţiile de drum, cu precizarea că deplasarea trebuie să se realizeze cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, piatră cubică umedă, dar şi când vizibilitatea este redusă sub 100 m, în condiţii de ceaţă sau ninsoare abundente;

– păstrarea unei distanţe de siguranţă faţă de vehiculul care circulă în faţă sau din sens opus;

– evitarea efectuării depăşirilor în condiţii de vizibilitate redusă;

– punerea în funcţiune a luminilor de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi, în cazul în care această manevră este impusă de blocarea circulaţiei pe sensul de mers;

– punerea în funcţiune a luminilor de semnalizare a avariilor şi utilizarea triunghiului reflectorizant în cazul în care autovehiculul rămâne imobilizat (pană, defecţiuni etc).

ChatGPT poate suna ca Moş Crăciun

Rusia anunţă distrugerea a cel puţin 11 drone ucrainene