Zeci de coloniști israelieni, îmbrăcați în negru și cu fețele mascate, au dat foc măslinilor și au aruncat cu pietre împotriva palestinienilor într-un atac coordonat, vineri, care a vizat recoltarea anuală într-un sat din Cisiordania, rănind cel puțin două persoane, inclusiv o jurnalistă, relatează Reuters.
În jur de 80 de coloniști, unii dintre ei purtând canistre cu gaz, au coborât de pe o colină de deasupra unei livezi de măslini terasate, unde sătenii din Abu Falah se adunaseră pentru a culege fructele coapte, o tradiție anuală prețuită în viața palestiniană, au declarat martori pentru Reuters.
Coloniștii au luat poziții în fața rândurilor de măslini de pe terase. Unii dintre ei au folosit praștii pentru a arunca pietre spre sătenii palestinieni, care s-au retras spre baza dealului, după care au început, la rândul lor, să arunce cu pietre pentru a se apăra.
‘Coloniștii vor să ne atace și să ne forțeze să ne părăsim casele’ a declarat Moutaz Abdelhadi, un fermier în vârstă de 42 de ani, martor la atacul din Abu Falah.
În timpul atacului, cel puțin două vehicule militare israeliene au trecut în viteză prin zonă, ridicând un nor de praf, în timp ce sătenii s-au dat la o parte din calea lor.
Atacul a continuat și după sosirea armatei, soldații israelieni trăgând cu gaze lacrimogene în direcția palestinienilor care reușiseră să evite vehiculele militare. În zonă s-au auzit focuri de armă, iar un fotograf al agenției Reuters a văzut cel puțin un colonist înarmat trăgând cu o armă de foc.
Armata israeliană nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta incidentul, menționează Reuters.
Potrivit medicilor palestinieni, două persoane au fost rănite și transportate la spital în zona Ramallah. Una dintre aceste persoane este Heidi Levine, fotojurnalistă la publicația Washington Post, care însă nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta situația.
Violențele comise de coloniști israelieni împotriva palestinienilor în Cisiordania ocupată s-au intensificat, cel puțin 170 de atacuri având loc începând din 27 septembrie, perioadă care coincide cu începutul recoltării anuale a măslinelor, a indicat organizația israeliană Yesh Din, care monitorizează coloniile.
Coloniștii au fost încurajați de guvernul de dreapta condus de premierul Benjamin Netanyahu, care a supervizat o expansiune rapidă a așezărilor și a unor avanposturi mai mici în întreaga Cisiordanie.
Netanyahu a criticat violențele, dar a luat puține măsuri pentru a combate incidentele, care au atras condamnări internaționale și planuri de sancțiuni din partea unor aliați de lungă durată ai Israelului, printre care Marea Britanie.
În Cisiordania trăiesc aproximativ 500.000 de coloniști și cel puțin 3 milioane de palestinieni. Organismele ONU și majoritatea statelor consideră coloniile ilegale conform dreptului internațional aplicabil ocupațiilor militare.
Atacul de la Abu Falah a avut loc după un incident similar, petrecut vineri dimineață în zona satului Turmus Ayya, unde coloniști au incendiat trei mașini, după ce au atacat un grup de fermieri care recoltau măsline.

